Dorian Popa a oferit prima reacție în urma incidentului petrecut cu mai bine de o săptămână în urmă, când a fost oprit de polițiști și a fost depistat pozitiv sub influența substanțelor interzise în timp ce conducea. Artistul admite că a făcut o greșeală clară, ținând cont de vârsta și experiența sa. El recunoaște că a fost testat pozitiv pentru cannabis în cadrul unui Drugtest și că regretă acest lucru.
Într-un vlog publicat pe platforma YouTube marți, 7 noiembrie, Dorian Popa a început prin a-și exprima scuzele către fanii săi pentru greșeala pe care a comis-o. La data de 27 octombrie, el a fost oprit și testat pozitiv pentru prezența unei substanțe psihoactive, în special cannabis, de către polițiștii rutieri din Ilfov.
Dorian Popa a oferit prima declarație
Rezultatele testelor de sânge efectuate la Institutul Național de Medicină Legală au confirmat concluziile obținute anterior prin intermediul Drugtest, anume că Dorian Popa consumase cannabis înainte de a se urca la volan. Artistul a dorit să își exprime scuzele față de toți cei care îl urmăresc și îl admiră.
„Am greșit indiscutabil la vârsta și experiența pe care le am. Îmi pare nespus de rău. Prin ceea ce am făcut am dat un exemplu negativ și prin ceea ce urmează vă spun că nu vreau să mă scuz, ci doar să relatez contextul în care s-a întâmplat. Nu mă scuz, îmi asum pe deplin consecințele acțiunilor mele. Recunosc, am consumat cannabis, nu în ziua în care am fost oprit de poliție, dar am consumat, lucru pe care, așa cum v-am spus, îl regret. Îl regret mai ales pentru că eram conștient că poți ieși pozitiv la această substanță chiar și după câteva zile', a spus Dorian Popa, într-un videoclip postat pe YouTube.
Astfel, Dorian Popa a explicat faptul că are un șofer pe care se bazează atunci când merge la concertele sale în țară.
„Procesul meu idiot de gândire a fost că aveam o plecare din țară pentru filmări programată de mult unde nu voiam să mă duc și știți foarte bine că îl am ca șofer pe Edi. Edi care m-a condus la toate concertele din țară și când am avut problema cu genunchiul rupt (…). O greșeală flagrantă pe care mi-o asum. Deși eram lucid, încadrarea în lege era aceeași', a mai spus Dorian Popa, care nu s-a ferit și a recunoscut că trece și printr-o perioadă mai delicată după despărțirea de Claudia Iosif, cunoscută drept Babs.
Totodată, Dorian Popa a declarat că evenimentele agitate din ultima perioadă l-au făcut să simtă nevoia de relaxare și liniște. Deși artistul nu a vrut să vorbească public despre despărțirea lui de Claudia Iosif, acesta ar fi fost un alt motiv pentru care s-a simțit copleșit.
„Am simțit, poate mai mult ca oricând, nevoia de relaxare, de liniște, după o perioadă agitată cu terminarea renovărilor și toate lucrurile pe care le știți din viața mea publică. Plus, un lucru din viața privată pe care nu am vrut să îl fac public, și anume despărțirea de Babs. Toate astea m-au copleșit și poate au contribuit la greșeala tâmpită pe care am făcut-o, dar, repet, nu am nicio scuză', a declarat Dorian Popa.
De asemenea, Dorian Popa a explicat care a fost procesul atunci când a fost oprit de polițiști, susținând că acelea au fost cele mai lungi minute din viața lui.
„Acele 10 minute au fost cele mai lungi din viața mea, minutele în care mi-am învățat lecția. Indiferent de rezultat, pozitiv sau negativ, nu îmi mai doresc să trec prin așa ceva dintr-o greșeală stupidă. Nu merit. În momentele în care acele 10 minute au trecut, rezultatul a fost că în saliva mea există urme de canabis. Trebuie să vă recunosc, într-o notă ușor amuzantă, că și polițiștii au fost surprinși de rezultat și mi-au spus că se așteptau, dacă e să ies pozitiv la ceva, să fie cocaină, probabil pentru că sunt o fire mai energică', a mai dezvăluit Dorian Popa.
Citește și:
Charlize Theron, mărturisiri dureroase despre mama ei care i-a împușcat mortal tatăl în legitimă apărare: „A fost o situație disperată’
FOTO: Youtube