Conform Media Forest, videoclipul piesei „Noi' a intrat direct pe locul 9 în topul celor mai difuzate videoclipuri din România cu cinci ore înainte de lansarea oficială. Piesa, scrisă de Alina Eremia împreună cu Alex Pelin, a făcut furori și printre internauți, stârnind foarte multe reacții în mediul on-line. La finalul zilei, videoclipul piesei era pe locul 2 în topul celor mai difuzate videoclipuri muzicale din România, cu 23 de difuzări.
Piesa este acum disponibilă pe toate platformele de streaming, dar și pe canalul oficial de YouTube al Alinei. Videoclipul are la bază o poveste inspirată dintr-o veche legendă japoneză în care oamenii sunt legați între ei printr-o serie de fire roșii, iar atunci când unul dintre ei își găsește sufletul pereche rămâne un singur fir.
Single-ul „Noi' are un puternic accent personal, plin de semnificație pentru artistă atât datorită mesajului, cât și datorită faptului că Edi, iubitul ei, este protagonistul videoclipului alături de ea.
Alina Eremia este una dintre cele mai iubite artiste din România având milioane de fani pe toate platformele de socializare, iar melodiile ei adună mereu milioane de vizualizări. Considerată de către industria muzicală ca fiind una dintre vocile foarte bune, ea este cu siguranță și o îndrăgită a brandurilor. Mai mult decât atât, la începutul anului 2021 Alina Eremia se pregătește să lanseze al doilea album din carieră.
Citește și:
EXCLUSIV: Alina Eremia – „Totul se schimbă rapid, trebuie să ții pasul și, în același timp, să rămâi autentic’
Foto: PR