Reacția lui Beyoncé după ce soțul său, Jay-Z, a fost acuzat de hărțuirea sexuală a unei fete de 13 ani

La bine și la rău, împreună.

Reacția lui Beyoncé după ce soțul său, Jay-Z, a fost acuzat de hărțuirea sexuală a unei fete de 13 ani

Beyoncé continuă să fie alături de Jay-Z, după ce acesta a fost acuzat de hărțuirea sexuală a unei fete de doar 13 ani. O sursă apropiată cuplului a declarat, în exclusivitate pentru Page Six, că, în ciuda scandalului care a izbucnit în jurul rapperului, soția sa nu are de gând să îl părăsească.

„Ea rămâne alături de Jay, așa cum s-a văzut la ieșirea în familie de aseară”, a spus sursa, referindu-se la apariția familiei Carter pe covorul roșu la premiera filmului Mufasa: Regele Leu.

Artista în vârstă de 43 de ani „nu are nicio intenție să-l părăsească pe Jay-Z”, a adăugat o a doua sursă pentru publicație, menționând că „îl crede cu toată inima” și „îl sprijină pe tot parcursul” acestui episod dificil.

„[Familia Carter] este o echipă și vor înfrunta această situație împreună”, a mai precizat sursa.

De asemenea, o persoană din interior a menționat că Beyoncé „nu are nicio intenție de a anula” mult așteptatul său spectacol din pauza meciului din NFL care va avea loc în ziua de Crăciun, în ciuda problemelor legale ale soțului său.Repetițiile au început și continuă conform planului”, a declarat sursa.

Jay-Z a negat acuzațiile conform cărora ar fi agresat sexual o fată de 13 ani împreună cu Sean „Diddy” Combs, în timp ce o celebritate feminină neidentificată ar fi asistat, la afterparty-ul MTV VMAs din 2000.
Într-o declarație pentru Page Six, rapperul în vârstă de 55 de ani, cunoscut pentru piesa Empire State of Mind, a descris procesul intentat de avocatul din Texas Tony Buzbee drept o „tentativă de șantaj.”

„Ceea ce Buzbee a calculat a fost că natura acestor acuzații și atenția publică mă vor face să vreau să închei o înțelegere. Deloc! A avut efectul opus! M-a făcut să vreau să te expun public pentru escrocul care ești. Deci nu, nu-ți voi da NICIUN BAN!” a declarat Jay-Z. El a afirmat că „acuzațiile sunt atât de odioase” încât victima, care a depus plângerea sub pseudonimul Jane Doe, ar trebui „să depună o plângere penală, nu una civilă!. Oricine ar comite o astfel de crimă împotriva unui minor ar trebui să fie închis. Nu-i așa că sunteți de acord?”, a adăugat el. „Aceste presupuse victime ar merita justiție reală, dacă asta ar fi adevărul.”

Deținătorul a 24 de premii Grammy a afirmat că a cercetat activitatea lui Buzbee și că avocatul „pare să aibă un tipar al acestor gen de spectacole teatrale.”

„Nu știu cum ai ajuns să fii un om atât de deplorabil, domnule Buzbee, dar vă asigur că am mai întâlnit oameni ca dumneavoastră. Sunt mai mult decât pregătit să mă confrunt cu cineva ca dumneavoastră. Pretindeți că sunteți un pușcaș marin?! Pușcașii marini sunt cunoscuți pentru curajul lor; dumneavoastră nu aveți nici onoare, nici demnitate”, a spus Jay-Z.

Jay-Z, care are trei copii cu soția sa Beyoncé, Blue Ivy și gemenii Rumi și Sir, a declarat că „singura durere” în această situație este impactul asupra familiei sale.

„Soția mea și cu mine va trebui să ne așezăm copiii la masă, dintre care unul are vârsta la care prietenii săi vor vedea cu siguranță presa și vor pune întrebări despre natura acestor acuzații, și să le explicăm cruzimea și lăcomia unor oameni. Plâng pierderea unei alte bucăți de inocență. Copiii nu ar trebui să treacă prin așa ceva la o vârstă atât de fragedă. Este nedrept să fie obligați să înțeleagă grade inexplicabile de răutate menite să distrugă familii și spiritul uman”, a spus el, referindu-se la fiica sa preadolescentă, Blue.

Citește și:
Noi detalii despre viața amoroasă a lui Ben Affleck, după divorțul de Jennifer Lopez: „Nu sunt o prioritate pentru el'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people