Răzvan Fodor, declarații emoționante despre soția lui, Irina: „E femeia pe care mi-am dorit-o”

Răzvan Fodor a vorbit cu emoție despre soția lui, Irina, alături de care trăiește de mai mulți ani o poveste de dragoste.

Răzvan Fodor, declarații emoționante despre soția lui, Irina: "E femeia pe care mi-am dorit-o"

Răzvan Fodor și soția lui, Irina, formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de vedete din România. Cei doi s-au cunoscut în 2007, iar în 2010 s-au căsătorit. Au împreună și o fetiță, pe nume Diana, în vârstă de 10 ani.

Răzvan Fodor a fost invitat în podcast-ul „Fain & Simplu” găzduit de Mihai Morar, iar cu această ocazie a vorbit despre începutul relației cu partenera lui, Irina, prezentatoarea emisiunii Asia Express, sezonul 4. „Eram ușor anxios, aveam credința că toate trenurile vizavi de o posibilă femeie lângă care să stau până la sfârșitul vieții trecuseră, le pierdusem. Tot căutam și nu reușeam. Căzusem într-o zonă ușor misogină, pe care mi-o și recunoșteam. Nu prea mă mai interesa nimic (…) Erau 4 ani de zile de când tot căutam. Aveam gașca mea de gagici, pe care le toleram într-un alt sens lângă mine, pentru alte lucruri și eram foarte mulțumit din punctul ăsta de vedere. Dar nu, să-mi intri în viață și să rămâi la mine peste noapte, era foarte greu. A venit în momentul potrivit (n.r. Irina). Cred că trebuia ea să crească, de aia nu a apărut mai devreme.”

Irina și Răzvan Fodor au o căsnicie de invidiat. Foarte mulți se întreabă care este secretul care se află în spatele căsniciei lor fericite. Prezentatorul TV a dezvăluit că în cazul lor comunicarea este esențială și că se susțin reciproc atât în viața personală, cât și în cea profesională. „E femeia pe care mi-am dorit-o. E familia pe care mi-am dorit-o. Mă uit în ochii ei și îi spun că o iubesc, după 12 ani. Și sunt al dracu de fericit că știu că sunt extrem de sincer când spun treaba asta. Ea mi-a făcut tot. Dar tocmai pentru asta, eu îi sunt recunoscător, sunt un soț bun, sunt un tată bun.”

Răzvan Fodor a continuat să vorbească despre cât de importantă este familia pentru el: „Pentru mine familia e absolut tot și eu nu am nicio șansă să derapez în relația asta, în vreun fel. Am avut cea mai mișto viață de adolescent, din punctul meu de vedere, și m-am distrat, dar cum mă distrez acum cu familia… Viața merge în continuare, avem aceeași gașcă, când văd că nimic nu se schimbă și nu s-a schimbat de când am familie, că în continuare putem să ne distrăm, e foarte frumos. Să te distrezi ca pe vremuri, dar să vezi și o mogâldeață lângă tine și o femeie care îți zâmbește. O iubesc, cum să n-o iubesc?”, a adăugat Răzvan Fodor în podcast-ul lui Mihai Morar.

Citește și:
Alexandra Stan vorbește despre despărțirea de soțul ei și inelul de logodnă primit de la acesta

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people