Rareș a dezvăluit un moment emoționant din cariera sa.
Rareș este unul dintre mândrii câștigători de la ELLE Style Awards 2024. Artistul se bucură de o carieră în plină ascensiune, înregistrând realizări impresionante, piesele sale menținându-se constant în topurile muzicale românești.
Dincolo de atitudinea plină de viață și relaxată, Rareș a dezvăluit un episod foarte emoționant din cariera sa, pe care nu îl va uita prea curând. Într-un interviu exclusiv, cântărețul ne-a mărturisit cât de impresionat a fost de vorbele unei fane, care i-a recunoscut că muzica lui i-a salvat viața.
„Noi ne simțim bine și ne distrăm la concertele mele, dar în schimb am alte amintiri. Am amintiri mai puternice și care cântăresc mai mult pe partea asta emoțională. Am avut o fată la Oradea care mi-a spus că datorită muzicii mele a renunțat la ideea de suicid și mi-a dat lamele cu care se tăia. Mi se pare că asta cântărește cu mult mai mult orice amintire funny.”, ne-a dezvăluit Rareș la gala ELLE Style Awards.
De asemenea, cântărețul a dezvăluit și cum încheie anul curent. Artistul a precizat că este mândru de realizările sale, bucurându-se de succesul considerabil al câtorva piese și speră ca anul ce urmează să fie cel puțin la fel de productiv.
„Încheiem anul cu foarte multe stream-uri și foarte multe vizualizări. 2023 a fost puțin mai bun, dar e un achivement care e foarte greu de atins, pentru că piesa La tine și la bani de anul trecut a fostcea mai stream-uită piesă din istoria României pe Sportify. Sigur, record pe care încă îl dețin, dar și Guli Guli a mers destul de bine. În rest, din nou, sunt foarte mulțumit pe zona muzicală și sper din suflet să am și un 2025 la fel de bun.”, a spus el.
foto: Arhiva ELLE