Ramona Păuleanu, înlocuită la Antena 1 de o altă vedetă a trustului: „M-am întors la prima mea dragoste”

Ramona Păuleanu a fost înlocuită la Antena 1 de o veche vedetă a trustului.

La trei luni de la semnarea contractului cu postul de televiziune Antena 1, Ramona Păuleanu a părăsit deja trustul. Prezentatoarea rubricii Meteo a fost înlocuită cu o altă vedetă a trustului, care în ultimii ani s-a ferit de aparițiile publice și luminile reflectoarelor.


Ana Maria Gheorghe este persoana care o înlocuiește pe Ramona Păuleanu la Antena 1. Aceasta a fost prezentatoare la Observatorul Special în anul 2016 și este familiarizată cu rubrica Meteo, pe care o va prelua acum în cadrul Observatorului. În anul 2015, Ana Maria Gheorghe a mai prezentat rubrica Meteo, așadar este o revenire la această poziție.

Cine o înlocuiește pe Ramona Păuleanu la Meteo

Ana Maria Gheorghe a făcut anunțul revenirii sale în televiziune pe rețelele de socializare, precizând că fanii o vor putea revedea la Antena 1. Aceasta a intrat deja în direct joi, 6 iulie, prezentând rubrica Meteo, iar telespectatorii au avut ocazia să o revadă pe micul ecran, după o lungă perioadă.


„6 iulie 2023. Ce zi frumoasă! M-am întors la prima mea dragoste, televiziunea! De azi, în fiecare zi, de luni până vineri vin cu veștile despre vreme la Observator. Mulți m-au întrebat de ce m-am întors. O să fiu sinceră cu voi ca de obicei: Nu-mi lipsește nimic, sunt foarte bine în viața mea, dar cine a lucrat în TV știe că „microbul' nu te părăsește niciodată. Sunt bucuroasă și emoționată. Sper să va placă ce fac, aștept impresiile voastre! Vreme și vremuri bune vă doresc', a transmis Ana Maria Gheorghe pe Instagram.

Vedeta a plecat la Antena 1 după 10 ani la PRO TV

Ramona Păuleanu și-a anunțat recent fanii săi că a încheiat parteneriatul său cu Antena 1. După 10 ani petrecuți la PRO TV, ea a decis să facă o schimbare în cariera sa. Cu toate acestea, la doar 3 luni de la venirea sa la Antena 1, vedeta de televiziune a anunțat în data de 25 iunie că a încheiat colaborarea cu postul respectiv.

„Și acum o știre de dezinteres național. Aventura mea cu Antena s-a încheiat. Gata, acum sunteți liberi să continuați să faceți ceea ce făceați', a spus Ramona Păuleanu pe Facebook, care prezenta rubrica „Meteo' în cadrul Observatorului de la Antena 1.

În urmă cu 14 săptămâni, Ramona Păuleanu și-a anunțat fanii de pe rețelele de socializare că o vor putea vedea din nou la televizor, însă pe un alt post. Vedeta abia ce începuse colaborarea cu Antena 1 și se arăta încântată de noul început din viața ei.


„Astăzi a fost așa și am fost superbucuroasă. Atmosfera caldă, prietenoasă, încurajări, aplauze la final, ce să mai, am fost mireasa zilei! Mulțumesc tuturor pentru ziua asta frumoasă, plină de optimism, zâmbete și glume. Mai ales că pentru mine a fost extrem de important începutul. Am avut un milion de emoții după aproape 3 ani în care nu am zis mai mult de „caca', „papa', „pipi' și, mai nou, „nu', „pleacă de acolo', „dă-te jos imediat'?? Deci am început bine, vom continua și mai bine. Mulțumesc, Observator Antena 1, chiar am simțit că e un nou început', a scris pe Instagram prezentatoarea rubricii Meteo, acum câteva luni.

Citește și:
Jennifer Lopez le răspunde fanilor care au criticat-o pentru lansarea unui brand de băuturi alcoolice

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people