Ramona Păuleanu a găsit puterea de a face mărturisiri despre momentele grele întâmpinate când era însărcinată cu gemenii săi.
Ramona Păuleanu formează un cuplu alături de Adrian Cuculis, un cunoscut avocat. Vedeta a devenit mamă pentru prima dată în anul 2021. Ea a născut prematur o fetiță și un băiețel. Cei doi au venit pe lume la doar șase luni, iar băiatul, Luca, a rămas internat aproape opt luni și jumătate, deoarece a luat o bacterie din spital. În august 2024, Ramona Păuleanu a născut o fetiță, pe nume Lara-Maria.
Cuprins
Ramona Păuleanu și-a găsit puterea de a vorbi cu sinceritate despre clipele extrem de grele pe care le-a întâmpinat atunci când era însărcinată cu gemenii săi, Luca și Alexandra.
„Acum, din ceea ce știu, eu am o problemă cu trompele uterine, sunt blocate. Aceasta este singura problemă, în rest, s-a prins din prima, că au fost după aceea probleme, asta e altă discuție. Obținerea sarcinii în sine a fost ușoară. Sarcina a fost cu risc, dar fără probleme majore, până în săptămâna 25. Placenta băiatului a încetat să mai funcționeze, insuficiență placentară, nu mai funcționa, pur și simplu dintr-o dată”, a povestit Ramona Păuleanu în emisiunea „În Oglindă.”
Ramona Păuleanu a suferit cumplit atunci când medicii i-au spus că există riscul de moarte intrauterină. Din fericire, acest moment greu a trecut, iar fosta prezentatoare de la PRO TV nu a pierdut niciunul dintre copii.
„A început să nu mai aibă lichid, de la o săptămână la alta lucrurile se deteriorau și mai tare și era risc de moarte intrauterină și se punea problema să stau cu un copil mort în burtă să-l țin pe celălalt, să-l nasc cât mai târziu. A fost crunt. Când mi s-a spus lucrul acesta și mi-am închipuit cam ce ar însemna, m-a doborât. Cum să accepți așa ceva? S-a întâmplat lucrul acesta, el era foarte rău, dar după trei săptămâni care a avut acest risc de moarte intrauterină, de la niște pastile și de la niște rugăciuni, nu știu care a contat mai mult, dar a fost un miracol, pentru că pastilele alea nu schimbă totul la 180 de grade. Adrian îmi dădea cu mir în fiecare seară pe burtă.”
După ce a născut cel de-al treilea copil, o fetiță pe care a ales să o cheme Lara-Maria, Ramona Păuleanu a vorbit despre rolul de mamă. Externarea lor din spital a fost amânată cu două zile din cauza unei recuperări mai dificile.
„Am stat ceva timp și m-am gândit dacă să postez poza asta ori ba. De ce nu? Pentru că nu mă avantajează. De fapt, nu că nu mă avantajează, ci pur și simplu pentru că arată realitatea. Nu sunt femeia aia care arată perfect după naștere, ca scoasă din cutie. Am gușă și sunt pufoasă, ba chiar umflată, dar, până la urmă, ăsta este adevărul și parcă prea ne-am obișnuit să băgăm realitatea asta sub preș, ca să promovăm perfecțiunea. Deci asta sunt, acum”, a scris Ramona Păuleanu pe Instagram.
Foto: Instagram