Ramona Olaru, dezvăluiri emoționante despre copilăria sa: „Plângeam de fiecare dată”

Ramona Olaru a dezvăluit ce sacrificii a făcut în copilărie pentru a-și ajuta sora să meargă la școală.

Ramona Olaru, dezvăluiri emoționante despre copilăria sa: „Plângeam de fiecare dată”

Ramona Olaru este printre cele mai îndrăgite asistente TV din showbiz-ul autohton, care se bucură de aprecierea a mii de telespectatori. De asemenea, vedeta de la Antena 1 este foarte activă pe rețelele de socializare, unde își încântă fanii cu imagini de vis din vacanțe sau din culisele matinalului Neatza cu Răzvan și Dani.

Deși toți o văd pe asistenta de la Antena 1 mereu cu zâmbetul pe buze, aceasta a trecut prin multe greutăți de-a lungul timpului. În cadrul podcastului Ameritat cu Nasrin, Ramona Olaru s-a destăinuit despre copilăria ei dificilă. Asistenta de la Neatza a mărturisit că existau două lucruri care o făceau să plângă mereu și pe care nu le va uita curând.

Ramona Olaru, despre cele mai grele momente din copilărie

Ramona Olaru a discutat despre dificultățile sale din copilărie într-un podcast recent. Asistenta de la emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani a dezvăluit că și-a dorit foarte mult ca sora ei să aibă parte de o educație bună și să nu îi lipsească nimic. Astfel, pentru a face rost de bani, Ramona a fost nevoită să facă anumite sacrificii, cum ar fi să muncească la sapă sau să culeagă porumb. Toate acestea erau făcute în speranța că sora ei va putea continua studiile, deoarece părinții lor nu aveau resurse financiare suficiente pentru a acoperi costurile educației.

„Plângeam de fiecare dată când mergeam la sapă sau la cules de porumb. Mai întâi, pentru că știam cât e de grea munca asta și apoi pentru că nu o făceam pentru mine, ci pentru soră-mea, să aibă bani pentru a merge la școală. Părinții mei nu-și permiteau să o țină să-și continue studiile„, a dezvăluit Ramona Olaru.

Ramona Olaru a dezvăluit că este sub tratament psihologic de mai mulți ani și că a discutat cu psihoterapeutul ei despre problemele din copilărie. Vedeta a recunoscut că acum consideră aceste activități prea grele pentru un copil de până în 15 ani, dar în copilărie, ele erau normale și făceau parte din viața ei de zi cu zi.

„Sunt multe momente pe care le-am uitat total, nu pentru că am vrut, ci pentru că am găsit surse de mai bine și nu poți să te duci înapoi în ce nu ți-a fost neapărat bine. Pentru că îți provoacă stări nepotrivite, mă gândesc eu. Dar mai sunt momente când mă pun seara în pat și îmi aduc aminte anumite situații destul de grele, cu un impact foarte mare asupra mea. Acum, când mă gândesc, mi se par atât de grele și atât de dure pentru un copil de până-n 15 ani. Atunci erau o normalitate, viața mea așa era normală. (…) Părinții mei au fost și sunt, în continuare, muncitori„, a mai spus Ramona, în podcastul „Ameritat cu Nasrin'.

Ramona Olaru a crescut la fermă, unde a învățat importanța muncii și a responsabilității. Cu toate acestea, asistenta TV de la Antena 1 a visat întotdeauna la mai mult în viață și acum își vede visul cu ochii. Chiar dacă este mândră de realizările sale, Ramona a subliniat în repetate rânduri că ar putea să se descurce în orice situație și fără bani și este capabilă să se adapteze cu ușurință la schimbările din viața ei.

Citește și:
Bradley Cooper și Irina Shayk, fotografiați împreună la Met Gala 2023. Cum au fost surprinși cei doi

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people