Ramona Olaru și partenerul ei, Cătălin Cazacu,, s-au logodit în luna august a acestui an.
Ramona Olaru și Cătălin Cazacu formează un cuplu de aproximativ un an. Anul acesta, în luna august, vedeta a dezvăluit că a fost cerută în căsătorie de către partenerul ei, într-un cadru de vis, în timp ce se aflau în vacanță în Mykonos. Fanii sunt curioși să afle când va avea loc nunta celor doi, dar cele mai recente afirmații ale prezentatoarei Antena 1 au stârnit curiozitatea acestora.
Ramona Olaru și Cătălin Cazacu au fost prezenți la un eveniment monden, iar în cadrul unui interviu cei doi au vorbit deschis despre relația lor, însă una dintre afirmațiile prezentatoarei lasă loc de interpretări.
„I-am zis: ‘Uite, dacă știam că mă aduci la un astfel de eveniment, puteam să mă machiez și eu, să fiu frumoasă, ca toate celelalte femei!’.
Și el mi-a zis: ‘Nu, că tu nu ești ca toate celelalte femei, tu ești FEMEIA!'”, a declarat Ramona Olaru la o prezentare de modă, pentru cancan.ro.
Cei doi au continuat cu declarațiile, în același stil amuzant.
„Ca să ne înțelegem, dacă vreo secundă s-a crezut că pe frumusețe eu am cucerit, nu pe frumusețe, pe vorbe!”, a completat Cătălin Cazacu.
„Pe vrăjeală multă și mie îmi place vrăjeala și așa am ajuns să ne și căsătorim!”, a încheiat asistenta de la Neatza cu Răzvan și Dani, în spirit de glumă, pentru sursa citată.
Ramona Olaru și Cătălin Cazacu au oferit recent câteva detalii despre nuntă. Cei doi adoră marea, așa că nu este o surpriză faptul că evenimentul va avea loc acolo.
„Data exactă nu, dar cu aproximație, pe la începutul verii viitoare. În România, dar la mare… Suntem îndrăgostiți de mare amândoi, așa că nu a fost foarte greu să alegem o locație”, au declarat cei doi pentru spynews.ro.
În august, Cătălin Cazacu a publicat o fotografie cu Ramona Olaru în care ea își arată cu mândrie inelul de logodnă. În secțiunea de comentarii, cei doi au fost felicitați de către fani.
„Cam așa s-a întâmplat….;)))”, a scris Cătălin Cazacu pe Instagram, alături de imaginea în care Ramona Olaru își arată inelul de logodnă.
Vezi această postare pe Instagram
Cătălin Cazacu a dezvăluit că își dorea de ceva timp să-și ceară partenera în căsătorie. Nu a avut un plan pus la punct cu privire la momentul cererii în căsătorie, ci i-a oferit inelul atunci când a simțit.
„A fost o chestie pe care o gândeam de ceva vreme, nu am programat nimic, în ultima zi înainte să plec am luat inelul, pentru că știam exact cum și-l dorea. Am avut noroc să găsesc exact ce căutam. Nu am pregătit momentul, ci de când am ajuns am purtat inelul în buzunar și când am simțit momentul m-am pus în genunchi. Ea nu a simțit nimic”, a declarat Cătălin Cazacu, în exclusivitate pentru Spynews.ro.
Foto: Arhiva ELLE