Asistenta TV a vorbit despre foștii săi parteneri.
Ramona Olaru este una dintre cele mai populare și iubite asistente TV din România, reușind să-și câștige un număr impresionant de fani de-a lungul timpului. Aceasta este extrem de activă și pe rețelele de socializare, unde menține o legătură constantă cu comunitatea sa de fani, împărtășind cu aceștia atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Viața amoroasă a Ramonei Olaru a fost în ultimii ani subiectul a numeroase știri de presă, mai ales că aceasta a avut relații destul de mediatizate cu artistul Cuza de la Noaptea Târziu, dar și cu Cătălin Cazacu, cu care s-a logodit, însă cei doi s-au despărțit definitiv la finalul anului. Recent, surse din presa mondenă au dezvăluit că motivul despărțirii definitive a celor doi ar fi fost faptul că sportivul ar fi fost infidel Ramonei Olaru, ba mai mult, asistenta TV chiar l-ar fi surprins pe acesta cu respectiva persoană.
Ulterior, asistenta TV a format un cuplu cu Mircea Babagianu, fiul lui Gheorghe Babagianu, fostul șef de Cabinet al Prefecturii Ialomița. Acesta are 25 de ani, deține un magazin de haine și a studiat la Londra. Relația celor doi a durat însă doar câteva luni, Ramona Olaru declarând recent că este din nou singură.
Într-un interviu acordat recent, asistenta TV a vorbit despre unele aspecte care au deranjat-o foarte tare în relațiile cu foștii parteneri.
„Au mai fost câțiva care mă puneau să pun mai multe haine pe mine sau care mă rugau să nu mă mai machiez, că eu sunt frumoasă naturală, așa îmi spuneau. Dar erau momente în care chiar era necesar un machiaj, mergeai la o nuntă și insista: nu te mai machia, că tu arăți foarte bine naturală! Într-adevăr eu sunt foarte frumoasă naturală, dar, hai să nu exagerăm că o făceau din gelozie, știm asta!”, a declarat Ramona Olaru pentru playtech.ro.
Ramona Olaru a fost destul de rezervată în a vorbi despre fostele sale relații, mai ales după ce Cuza s-a alăturat echipei de la emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”, iar cei doi s-au văzut nevoiți să lucreze împreună.
Invitată într-un podcast, Ramona Olaru a vorbit despre colaborarea profesională cu Cuza și despre ce se întâmplă atunci când se opresc camerele de filmat. Ea a mărturisit că nu crede că, după o despărțire, mai poate exista o relație de prietenie între doi oameni care au format un cuplu.
„Eu cu bărbații cu care am fost în relații nu mai am nicio legătură, de nicio natură. De ce aș avea? Dacă tu n-ai fost ok cu mine în perioada în care mă cunoșteai, cum ai putea fi după aceea? Ce mai ai tu să-mi dai?”, a declarat Ramona Olaru în podcast-ul găzduit de Ameri Nasrin.
Vedeta a spus sincer că relația actuală dintre ea și Cuza este doar una de colegialitate și nu au nicio legătură în afara momentelor petrecute la filmări.
„E de colegialitate. Putem conviețui (n. red – la locul de muncă), dar nu putem vorbi în afara platoului. Ce spuneam mai devreme, dacă în perioada cât ai fost lângă mine nu ai avut lucruri bune și normale în legătură cu mine, cu siguranță de atunci nu o să ai. Și plus că am chestia asta, ce a fost în trecut, de ce să mai car după mine? Ce poți tu să îmi mai dai, ce lecție, ce sfat? Nu, n-ai”, a mai spus ea.
Asistenta TV a mărturisit că i-a fost destul de dificil la început să lucreze alături de fostul ei partener, mai ales că această colaborare profesională a început la numai câteva zile de la despărțirea lor.
„Da, foarte rău. A fost rapid, atunci, n-aveai timp să te aduni. Noi ne-am despărțit și duminica lucram împreună. A fost un test pe care l-am depășit, dar extrem de greu în primele luni. După aceea a fost o alegere să nu mă mai duc duminica, nu mai puteam fizic, am rugat cu cerul și cu pământul. Și a ajutat și lucrul acesta. Dar nu că mai era iubire, dar era incomod”, a povestit Ramona Olaru în cadrul podcast-ului „Ameritat”.
Foto: Instagram