Ramona Bădescu s-a născut la Craiova în 1968. A lucrat ca model, cântăreață, actriță și a încercat să între în viața politică din Italia. A fost consilieră pentru integrarea comunității de români în Roma.
Recent, Ramona Bădescu și-a adus aminte de începutul carierei sale și de cum a fost să înceapă o nouă viață în Italia. Vedeta a dezvăluit că datorită unui spectacol a reușit să ajungă să își consolideze o carieră artistică în străinătate.
„De 34 de ani sunt în Roma. Am avut ocazia, cu Agenția Română de Impresariat Artistic s-a creat un spectacol pentru a merge în străinătate și a prezenta tradițiile și valorile din România. Am rămas acolo, nu știam pe nimeni. Mi-am construit viața pas după pas, pe baza învățăturii tatălui meu, să spun „Da' a treia oară. Acest spectacol a fost primul meu job, cântam, prezentam. Nu știam limba, dar am învățat-o repede, într-o lună. Prima dată în televiziunea din Italia am intrat la Sulmona, o televiziune foarte mică, într-un oraș foarte mic, unde prezentam știrile, un spectacol, făceam totul. Eram vedeta televiziunii.
Am luat un agent important la Roma care m-a dus la o emisiune foarte văzută, în fiecare seară. Acolo am debutat și el m-a considerat foarte frumoasă româncă și am continuat să apar de multe ori, în fiecare seară. Erau mulți artiști pe care îi punea împreună. Mi-a plăcut foarte mult de Sophia Loren, de Claudia Cardinale. Pentru mine, ele au reprezentat modelul meu în viață, de actorie, de a mă comporta', a declarat Ramona Bădescu în emisiunea „Super Neatza cu Răzvan și Dani.'
Ramona Bădescu formează din 2017 un cuplu alături de Fabio Cali, un om de afaceri de origine italiană. Cei doi sunt logodiți și au împreună și un băiat, pe nume Ignazio, care a venit pe lume în luna septembrie a anului 2019.
Ramona Bădescu a devenit mamă pentru prima dată la vârsta de 51 de ani, iar această veste a luat prin surprindere pe toată lumea, deși în trecut și-a făcut publică dorința de a avea un copil alături de partenerul ei. Vedeta locuiește de mai bine de 30 de ani în Italia, însă obișnuiește să vină des în România.
Ramona Bădescu a vorbit acum ceva timp pentru Antena Stars despre povestea de dragoste pe care o trăiește departe de lumina reflectoarelor alături de Fabio Cali. Actrița a dezvăluit cum a fost cucerită de partenerul ei.
„Lucrez în lumea spectacolului și discreția cred că este o calitate, dar și un defect. Mi-am trăit viața intimă în afara reflectoarelor. Lucrurile le-am ținute intime și ascunse, dar îmi face plăcere să spun că Fabio e un om minunat, care m-a cucerit cu greu. Suntem două persoane mature, el este cu un an mai mare, iar la vârsta asta, cu experiența de viață pe care o ai, nu e ușor să te mai îndrăgostești, dar uite că el a reușit, cum reușește în tot.'
În cazul celor doi, nu a fost vorba despre o dragoste la prima vedere. Vedeta a povestit cu mai multe ocazii faptul că inițial nu s-au plăcut. Ramona Bădescu a dezvăluit ce impresie și-a făcut despre Fabio Cali atunci când l-a cunoscut.
„Pe Fabio nu l-am suportat. L-am văzut la un eveniment, la Roma, și mi s-a părut atât de plin de el, de puternic, era și într-un costum turcoaz, albastru, m-am speriat. Ni s-a făcut cunoștință, am vorbit 2-3 minute, mi s-a părut prea plin de el.'
Ramona Bădescu și partenerul ei au început ulterior să vorbească când amândoi treceau printr-un moment dificil.
„Ne-am întâlnit apoi întâmplător, dimineața, în fața unui loc. Eram nefardată, îmbrăcată simplu și eram și foarte tristă că se întâmplase un eveniment trist (…) În momentul acela am început să povestim despre persoana respectivă (n.red. – care s-a stins din viață) și ne-am cunoscut mai bine', a declarat Ramona Bădescu pentru sursa citată.
Citește și:
De ce Anca Țurcașiu a participat la Asia Express alături de Andreea Samson. Ce a mărturisit artista: „Pentru mine asta a însemnat foarte mult’
Foto: Instagram