Ramona Bădescu a dezvăluit motivul pentru care nu l-a botezat încă pe băiețelul ei

Ramona Bădescu a explicat de ce nu l-a botezat până acum pe fiul ei, Ignacio.

Ramona Bădescu a dezvăluit motivul pentru care nu l-a botezat încă pe băiețelul ei

Ramona Bădescu este una dintre vedetele care a păstrat discreția în ceea ce privește viața personală. Actrița a devenit mamă pentru prima dată la vârsta de 51 de ani, iar această veste a luat prin surprindere pe toată lumea, deși în trecut și-a făcut publică dorința de a avea un copil alături de partenerul ei.

Ramona Bădescu locuiește de mai bine de 30 de ani în Italia și în prezent trăiește o poveste de dragoste alături de omul de afaceri Fabio Cali și împreună au un băiețel, pe nume Ignacio. Copilul lor nu este încă botezat, iar vedeta a explicat recent care este adevăratul motiv. Actrița a spus că ea și partenerul ei plănuiesc să organizeze în această vară evenimentul. 

„N-am apucat, pentru că vreau să îl fac într-un stil important și vreau și sunt în tratative cu Fabio, pentru că nu ne-am hotărât dacă îl facem ortodox sau catolic, dacă îl facem la San Pietro sau dacă îl facem la biserica din Craiova, unde am fost botezată. Suntem în tratative, așteptăm să termine și el grădinița și în vară o să îl facem, ca să putem să ne luăm și noi o perioadă de câteva zile, ca să facem botezul așa în stil mare, ca o nuntă, să țină trei zile”, a declarat Ramona Bădescu la Antena Stars, citată de spynews.ro

Ramona Bădescu formează din 2017 un cuplu cu Fabio Cali. Cei doi nu sunt căsătoriți, însă vedeta a spus cum și-ar dori să arate nunta ei. 

„Chiar dacă mă simt oficial căsătorită, da, îmi place să fac acea petrecere foarte selectă și foarte rezervată, pentru că la vârsta mea, nu vreau să fac petreceri mari. Vreau să mă bucur de adevărații mei prieteni alături de mine. Mi-aș dori să fac nunta pe o plajă, desculță, cu câțiva oameni”, a precizat Ramona Bădescu.

Ramona Bădescu a vorbit acum ceva timp pentru Antena Stars despre povestea de dragoste pe care o trăiește departe de lumina reflectoarelor alături de Fabio Cali. Actrița a dezvăluit cum a fost cucerită de partenerul ei.

„Lucrez în lumea spectacolului și discreția cred că este o calitate, dar și un defect. Mi-am trăit viața intimă în afara reflectoarelor. Lucrurile le-am ținute intime și ascunse, dar îmi face plăcere să spun că Fabio e un om minunat, care m-a cucerit cu greu. Suntem două persoane mature, el este cu un an mai mare, iar la vârsta asta, cu experiența de viață pe care o ai, nu e ușor să te mai îndrăgostești, dar uite că el a reușit, cum reușește în tot.”

În cazul celor doi, nu a fost vorba despre o dragoste la prima vedere. Vedeta a povestit cu mai multe ocazii faptul că inițial nu s-au plăcut. Ramona Bădescu a dezvăluit ce impresie și-a făcut despre Fabio Cali atunci când l-a cunoscut. 

„Pe Fabio nu l-am suportat. L-am văzut la un eveniment, la Roma, și mi s-a părut atât de plin de el, de puternic, era și într-un costum turcoaz, albastru, m-am speriat. Ni s-a făcut cunoștință, am vorbit 2-3 minute, mi s-a părut prea plin de el.”

Ramona Bădescu și partenerul ei au început ulterior să vorbească când amândoi treceau printr-un moment dificil.

 „Ne-am întâlnit apoi întâmplător, dimineața, în fața unui loc. Eram nefardată, îmbrăcată simplu și eram și foarte tristă că se întâmplase un eveniment trist (…) În momentul acela am început să povestim despre persoana respectivă (n.red. – care s-a stins din viață) și ne-am cunoscut mai bine”, a declarat Ramona Bădescu pentru sursa citată.

Citește și:
Raluca Bădulescu și iubitul ei, declarații inedite despre relația lor: „Sunt și eu puțin încăpățânată, dar puțin față de el'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people