Raluka, declarații despre zvonurile conform cărora ar fi avut o relație cu Pepe: „Ne știm de foarte mult timp”

Raluka a vorbit despre Pepe și despre zvonurile apărute după ce ar fi fost surprinși în ipostaze tandre.

În 2021, au început să circule mai multe speculații conform cărora Pepe și Raluka ar forma un cuplu. La vremea respectivă, artistul declara că sunt colegi și că se înțeleg foarte bine. Recent, cântăreața a vorbit despre zvonurile de atunci.


În cadrul unui interviu pentru VIVA!, Raluka a făcut declarații despre zvonurile referitoare la o apropiere dintre ea și Pepe. Artista a spus că ea și cântărețul se cunosc de foarte mult timp, iar între ei există o relație de prietenie. 

„Din păcate, astăzi orice bărbat este în preajma mea este automat transformat de presă în „noul iubit al Ralukăi.' Înainte mă deranjau aceste speculații, dar am înțeles că oamenii trebuie să-și vadă interesul, de aceea nici nu se sinchisesc în a face research. Nu le acord credibilitate și nici atenție acestor oameni, care sunt nimic mai mult decât vânători de senzațional. Eu și cu Pepe ne știm de foarte mult timp și, pe lângă faptul că suntem colegi, suntem și prieteni buni, și da, chiar ne-am amuzat pe baza acestor știri.

Când vine vorba de viața sentimentală, Raluka a preferat până acum să păstreze discreția și puține au fost ocaziile în care a vorbit despre acest aspect. Astfel, curiozitatea legată de o posibilă relație în care artista ar fi implicată este prezentă, fanii dorind să afle diverse lucruri despre ea care nu au legătură cu lumina reflectoarelor.


În urmă cu ceva timp, Raluka a fost invitată în „Podcastul lui Damian Draghici'Cu ocazia asta, cântăreața, deși este recunoscută pentru faptul că e rezervată în ceea ce privește viața amoroasă și că nu-și expune relațiile, a luat prin surprindere pe toată lumea cu declarațiile pe care le-a făcut.

„Mă îndrăgostesc foarte repede de omul potrivit, câteodată și de omul nepotrivit. (…) Bărbatul ideal trebuie fie om bun. (…) Sunt cel mai fericit om de pe pământ atunci când sunt îndrăgostită. E cel mai frumos sentiment din lume, cel puțin eu așa cred. (…) Da, îmi doresc copii. Îmi plac copiii de înnebunesc și chiar încerc să petrec foarte mult timp cu nepoțeii mei', a povestit Raluka. 

De asemenea, pe lângă faptul că a mărturisit că își dorește să devină mamă, în același podcast Raluka a mai făcut o confesiune, tot legată de viața ei personală. Cântăreața a recunoscut că a înșelat până acum.

„Da, am înșelat. Și nu știu de ce am impresia că o să mai înșel așa în viața mea', a adăugat Raluka în „Podcastul lui Damian Drăghici.'


Citește și:
Motivul pentru care Reese Witherspoon divorțează de Jim Toth după 12 ani de căsnicie

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people