Radu Vâlcan i-a cumpărat o rochie soției sale, Adela Popescu, iar ea a reacționat într-un mod neașteptat: „Nu are deloc gusturi vestimentare”

Adela Popescu nu a fost mulțumită de rochia pe care i-a cumpărat-o soțul ei, Radu Vâlcan.

Adela Popescu și-a făcut bagajele și a zburat spre Thailanda pentru a-l revedea pe soțul ei, Radu Vâlcan, care se află acolo pentru filmările unui nou sezon din emisiunea „Insula Iubirii” de la Antena 1. Prezentatorul TV a vrut să îi facă o surpriză soției sale, însă reacția acesteia a fost complet neașteptată. 

Radu Vâlcan i-a pregătit o surpriză soției sale, Adela Popescu, care a venit de câteva zile în Thailanda. Prezentatorul i-a comandat o rochie, pe care el a considerat-o frumoasă. Însă, actrița a reacționat într-un mod surprinzător, iar asta pentru că nu îi place deloc ce anume a primit de la partenerul ei. Pe rețelele de socializare, vedeta a povestit despre întreaga întâmplare. 

„După cum știți am ajuns în Thailanda la soț. Nerăbdător cum îl știu a vrut să îmi facă o bucurie. Așa că mi-a comandat o rochie frumoasă – cum ar spune el – pe care am găsit-o întinsă frumos pe pat.
Rochia e… cum să vă spun… ca atunci când tu spui că urăști usturoiul și el îți comandă cârnați cu mult usturoi și cu mujdei. Sperând că îți vor plăcea.
Întrebarea e alta: oare lui nu îi place cum mă îmbrac eu sau pur și simplu nu are deloc gusturi vestimentare. Sau poate are ceva probleme oftalmologice.
Dar dacă e așa, oare el știe că am 1.65, sâni mici și nas măricel spre mare?”, a povestit Adela Popescu pe Instagram, alături de imaginea în care le arată fanilor rochia primită de la soțul ei, Radu Vâlcan. 

Ulterior, a venit și răspunsul lui Radu Vâlcan, care a precizat: „Eu am crezut că este de plajă, exagerezi. Eu asta am comandat, nu ce ai tu. Dar mie îmi place.”

Adela Popescu și Radu Vâlcan, revedere cu emoții

Pe Instagram, Adela Popescu a mărturisit că a avut o serie de emoții înainte de a pleca spre Thailanda, mai ales din cauza faptului că a ales să se ducă singură, fără cei trei copii pe care îi are împreună cu Radu Vâlcan

„Emoții de zbor, emoții pentru copii. Nu știam dacă am făcut bine să plec fără ei. (…) Dar am ajuns cu bine în prima escală după multe rugăciuni și exerciții de respirație. După 5 ore de escală a urmat al doilea zbor. Rugăciuni, exerciții de respirație… știți voi. El mi-a spus că nu vine să mă aștepte pentru că filmează. Eu am crezut că se ține de glume și sigur o să fie la întâmpinare. N-a fost. Dar măcar mi-a pregătit o mașină cu niște pepene. După 40 de minute prin frumoasa Thailanda… am ajuns. Acum chiar că urma să mă aștepte la căsuța lui. Doar că ce să vezi… nici aici nu era. Dar i-am trimis poza asta și în două minute a venit să mă întâmpine și m-a scos în sat la restaurant. Eu am zis că s-a bucurat să mă vadă”, a povestit Adela Popescu pe Instagram.

Citește și:
Andrei Aradits, confesiuni despre relația cu fiul lui, Eric. Ce sfaturi i-a dat tânărului, care joacă într-un serial la Antena 1: „În general, acasă vorbim despre…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people