Radu Vâlcan consideră că viața la țară ar fi ideală pentru copiii săi. În satul natal al Adelei Popescu, Șușani din Vâlcea, prezentatorul de la Antena 1 își construiește o casă unde intenționează să petreacă mult timp, în special în vacanțe.
Deși în București locuiesc într-o casă frumoasă, dotată cu tot confortul, Radu Vâlcan și Adela Popescu au început să își construiască o locuință în Șușani, locul unde vedeta a copilărit. De fiecare dată când mergeau acolo, locuința părinților Adelei devenea prea mică pentru familie.
Radu Vâlcan, detalii despre viața la țară
Astfel, cuplul a achiziționat un teren și a început deja construcția noii lor case.
„Viața la țară este superbă. Considerăm că asta înseamnă o viață sănătoasă, obiceiuri sănătoase. Au timp să stea și pe tablete și telefoane când vor crește, dar până atunci, atât timp cât putem să îi controlăm, suntem răspunzători total de evoluția lor. Ei au fost duși acolo de mici. De când s-au născut au fost cu noi acolo, adică nu sunt surprinși. Le place mai mult acolo. Este un magazin în sat acolo unde, aia e plăcerea lor vinovată. Mergem cu ei ca să le luăm vafe, înghețată. Doar acolo am găsit-o și ei mor de plăcere', a spus Radu Vâlcan, potrivit Spynews.
Totuși, familia nu intenționează să se mute permanent la Șușani, ci dorește să petreacă mult timp acolo, în special în timpul vacanțelor.
„Intenția este să petrecem cât mai mult timp acolo, vacanțe, foarte mult timp să stăm la țară. Asta înseamnă sănătate curată, începând de la mâncare până la faptul că acolo, pe o arie de zeci de kilometri nu există nicio uzină, nicio fabrică, nu există nimic din punctul ăsta de vedere care ți-ar putea afecta sănătatea', a mai spus Radu Vâlcan la Știrile Antena Stars.
Artista a petrecut timp cu copiii în satul natal
Adela Popescu a ales să evadeze pe timp de vară din agitația orașului și să-și petreacă câteva zile la țară, alături de părinți. Nu a plecat singură, ci împreună cu cei trei copii, care s-au bucurat să exploreze farmecul locurilor unde au crescut bunicii lor.
Adela Popescu a împărtășit cu fanii un clip în care arată cum s-a implicat în treburile casei. Deși mulți o vedeau ca pe cineva care nu s-ar ocupa de astfel de activități, vedeta a demonstrat că este o persoană modestă și că nu a uitat originile ei. Adela Popescu a cules struguri, a făcut must și, la final, s-a răsfățat cu o varză călită preparată tradițional și o pălincă oferită de mama sa. Actrița a mărturisit că această zi, petrecută în stil autentic, i-a adus multă bucurie.
„Nu era în plan, dar am prins culesul viei. Împreună, cu mic, cu mare, am cărat găleți cu struguri, am dat la lin, am băut must și la final ne-am omenit cu o varză călită cu ardei iute și țuică de prune. Chiar a fost o zi superbă', a scris Adela Popescu pe pagina sa de Instagram.
Citește și:
Victor Vrînceanu lansează acuzații dure la adresa Andreei Antonescu. Ce s-a întâmplat la câteva zile după ce artista a născut-o pe fetița lor: „Mare șoc emoțional pentru mine…’
Foto: Instagram