Radu Vâlcan, declarații emoționante despre cel de-al treilea copil

Adela Popescu și Radu Vâlcan vor deveni din nou părinți.

Cu zâmbet și multă bucurie, Adela Popescu a anunțat vineri că este, din nou, însărcinată. Într-o perioadă marcată de incertitudine și de un virus care dă bătăi de cap, Adela a decis să stea acasă până la naștere, ea renunțând la rolul de co-prezentator al emisiunii Vorbește Lumea.


Actrița a dat vestea cea mare în emisiunea de la PRO TV, pe care o prezintă alături de Cove. „Vom mai avea un nepoțel. Adică sunt însărcinată. (…) Eram chiar la emisiune și producătoarea mi-a zis: ‘Ade, ești gravidă. Ai ceva aparte. Am mai primit trei mesaje de la prietene bune care mi-au zis că m-au visat însărcinată. Am zis să fac un test. Noi ne doream acest copil. N-am programat, dar ne-am dorit acest copil. E ceva ce nu pot să explic. Ne împlinește viața de familie', a spus Adela Popescu.


Radu Vâlcan a vorbit și el despre cel de-al treilea copil pe care îl va avea împreună cu soția lui, Adela Popescu. „Am aflat că vom deveni, din nou, părinţi cu aproximativ trei luni şi ceva în urmă, aproape patru luni. Noi ştiam, evident, dar am aşteptat momentul oportun, să dăm vestea, să treacă de primul trimestru pentru a ne asigura că totul este în regulă. Acum suntem fericiţi, îi simţim şi pe cei aproape nouă că împărtăşesc aceleaşi trăiri pe care le avem şi noi acum în momentele acestea', a spus Radu Vâlcan, pentru Antena Stars, citat de Spynews.

„Frăţiorii au aflat deja, iar cel mare, Alexandru, îşi face planuri cum îi îmbracă pe ceilalţi doi în eroii lui în pijamale şi toate personajele acestea pe care le „îmbrăţişează' zi de zi. Sunt fericiţi, în special cel mare pentru că înţelege mai multe, abia aşteaptă', a mai povestit Radu Vâlcan.

Adela Popescu le-a povestit și fanilor care o urmăresc pe Instagram cum se simte în acest moment. „Nu avem emotii deloc, suntem siguri ca ne vom descurca, e un copil foarte dorit pe care abia asteptam sa il cunoastem.
Vrem sa fie in siguranta si pentru asta vom face tot ce tine de noi. Tocmai de aceea am si hotarat sa ma retrag de la Vorbeste Lumea atat de repede'.


Adela Popescu, în vârstă de 34 de ani, și Radu Vâlcan, 43 de ani, formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de vedete din România, iar cei doi sunt extrem de apreciați datorită sincerității lor. Cei doi au împreună doi băieți, Alexandru (4 ani) și Andrei (2 ani).

Citește și:
Mesajul emoționant transmis de Adela Popescu, cu ocazia zilei de naștere a fiului ei, Andrei

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people