Radu Ștefan Bănică, fiul lui Ștefan Bănică, și-a lansat prima piesă. Este vorba despre o melodie în limba engleză, iar fanii care îl urmăresc pe rețelele de socializare l-au felicitat din plin pe tânăr pentru vocea frumoasă, dovedind încă o dată că talentul se moștenește în familia sa.
„Scriu piese de câțiva ani, lucru pe care l-am ținut ,'secret'… până acum. Prima mea piesă „That part of me' varianta acoustic', este mesajul transmis de fiul lui Ștefan Bănică pe contul personal de Instagram.
„Abia așteptam! Te iubim! Violetele', este mesajul transmis de Andreea Marin, pe Instagram, după ce a ascultat melodia lui Radu Ștefan Bănică.
Pe lângă talentul muzical, Radu Ștefan Bănică este un tânăr actor de succes, dar și un antreprenor la început de carieră. Dincolo de domeniul artistic în care activează deja de ceva timp, Radu Ștefan și-a deschis și propria sa afacere și a demonstrat că își poate face o imagine și separată de numele tatălui său.
Radu Ștefan are și propria afacere
Fiul lui Ștefan Bănică are, la numai 20 de ani, un business în care și-ar fi investit banii câștigați prin propriile forțe: o cafenea în centrul Bucureștiului.
„Sunt foarte fericit să vă spun că unul dintre visurile mele s-a împlinit anul acesta. Vă aștept pe toți la o cafea bună, la un brunch și de ce nu, un pahar de prosecco', a scris tânărul pe Instagram, unde le-a și arătat fanilor cum arată cafeneaua cochetă în care își așteaptă primii clienți.
Faptul că Radu Ștefan Bănică a debutat deja în business nu este de mirare, dat fiind faptul că tânărul muncește deja de la o vârstă la care alții își mai permit să nu aibă griji și să profite de statulul financiar al părinților. Radu, însă, și-a câștigat de ceva timp primii bani din postura de actor, ca mai târziu să se aventureze și în lumea televiziunii, participând la mai multe emisiuni. De asemenea, el s-a și alăturat tatălui său în concerte în câteva rânduri, și are propriile sale contracte de imagine, susținând felurite produse prin campanii pe conturile sale de pe rețelele sociale.
Afacerea juniorului se află în centrul Capitalei, peste drum de Sala Palatului, și este deschisă zilnic, de la 8 dimineața până la 7 seara. La lansarea afacerii i-a fost alături și Violeta, sora sa mai mică, de care este foarte apropiat, fiica lui Ștefan Bănică Jr. din relația cu Andreea Marin
Citește și:
Călin Goia, declarații inedite despre viața de familie, după 15 ani de căsătorie
Foto: Instagram