Radu Ștefan Bănică a împlinit 22 de ani pe 7 februrarie. Artistul și-a sărbătorit ziua de naștere cu o lansare specială: „Vagabondul.'
Radu Ștefan Bănică le-a împărtășit fanilor săi videoclipul piesei „Vagabondul', un remake al cunoscutei melodii interpretate de Gheorghe Dinică.
Videoclipul, regizat de Alexandru Nagy și produs de Niciozifarafilmare, spune povestea unui frizer ucenic ce visează cu ochii deschiși la o carieră strălucită, dar și la iubire. Cu semnătura lui Radu Ștefan Bănică, această reinterpretare a piesei îndrăgite de generații întregi aduce un suflu nou și actual, capturând atenția publicului prin creativitate și emoția refrenului.
„În primul rând vreau să vă mulțumesc mult pentru toate urările primite pe YouTube, Instagram, TikTok… n-am primit niciodată atâtea urări!'
„Sunt mega fericit că am reușit să lansăm fix de ziua mea; e cea mai tare surpriză! M-au păcălit că nu e gata… a fost super mișto; de abia aștept să-l vedeți și să-mi scrieți părerea voastră. Sunt fericit pentru tot ce am realizat în ultimul an. Uite, tocmai m-am întors dintr-o tabără de creație… aș vrea să vă arăt acum toate piesele pe care le-am făcut, dar trebuie să mai am răbdare', a spus Radu Ștefan Bănică.
Pe lângă lansarea videoclipului „Vagabondul', o altă surpriză, sosită din Londra, este Ioana, partenera lui Radu Ștefan Bănică.
Single-ul „Vagabondul' este disponibil pe Spotify, YouTube, Deezer, Apple Music.
În ziua în care Radu Ștefan Bănică a împlinit 22 de ani, sora lui, Violeta, fiica Andreei Marin, i-a făcut o urare extrem de emoționantă pe rețelele de socializare.
„La mulți ani, Ștef! Te iubesc', a fost mesajul primit de Radu Ștefan Bănică de la Violeta.
Radu Ștefan Bănică are o carieră de succes în actorie. Fiul lui Ștefan Bănică este implicat în mai multe proiecte și vrea să se concentreze și pe muzică, acolo unde speră să aibă parte de aceleași aprecieri.
Radu Ștefan Bănică vorbește destul de rar despre relația cu tatăl lui, celebrul Ștefan Bănică, însă nu se ferește să dezvăluie detalii inedite atunci când are ocazia. Tânărul actor a spus ce sfaturi a primit din partea tatălui său.
„Încep cu astea care îmi plac. Profesionalismul este principalul la mine, nu am ce să-i reproșez. E ce trebuie. Este foarte eficient în muncă și perfecționism. Ca tată, e un tată zâmbitor, caterincă. Nu înțelege anumiți termeni în engleză spre exemplu, adică înțelege, dar nu vrea să accepte (…). Da, îmi vine așa, de exemplu îi zic ceva random, „random'? Cum să zic „random' ca actor, și are dreptate (…) Eu mi-am dorit de mic să cânt, dar am avut o reținere. El e foarte profi și din start m-a luat, n-a fost ca și când cânta cu fiul său, ci cu un coleg și a intrat în mine rău, dar bine a făcut, că dacă nu făceam pasul ăsta, nu știu când aș fi avut curajul', a declarat Radu Bănică în emisiunea „La Măruță' de la PRO TV.
Citește și:
Charlotte Casiraghi, nepoata lui Grace Kelly, și Dimitri Rassam, în pragul divorțului?
Foto: Arhiva ELLE