Joe Jonas și Sophie Turner au rezervat capela de cununii din Las Vegas cu o săptămână înainte, însă invitații au aflat de abia în urmă cu o seară că urmează să participe la ceremonie. Priyanka Chopra a fost prezentă la mult-așteptatul eveniment și a dezvăluit câteva detalii despre oficierea cununiei de către Elvis, confirmând și că cei doi vor avea o nuntă în Franța, la sfârșitul acestei veri.
„A fost foarte distractiv. Eram la Premiile Billboard. Joe, cred, a avut ideea de a face acest lucru. Dar eram la Premiile Billboard, iar el avea aceste cărți negre pe care le-am primit cu toții. Puțin mai târziu ne invitam prietenii, persoane pe care le întâlnisem. Le-am spus: „În regulă, vom merge să organizăm această nuntă, mergem direct la capelă de aici, și vă rog să veniți.' Așa că i-am avut pe Diplo, Khalid, au fost foarte drăguți, chiar au venit. Diplo a făcut un live pe Instagram cu întreaga nuntă. A fost minunat. Și foarte distractiv', le-a povestit Priyanka celor de la Access Hollywood.
„A fost epic. Am avut acele extensii de păr foarte lungi și credem că îmi vor zbura pe geam. A fost o seară marca Jophie', a continuat Priyanka, spunând că și-a scos capul pe geamul limuzinei roz în care se aflau. Starul din „Quantico' a precizat că stilurile de nuntă ale celor doi frați sunt diferite: „Nick și Joe sunt atât de diferiți, dar sunt cei mai buni prieteni, iar acesta este un aspect minunat în relațiile lor. Se poate observa și în nunți, de asemenea. Sunt foarte reprezentative celor doi', a adăugat actrița.
Citește și:
David Beckham nu mai are voie să conducă un autoturism timp de 6 luni
Foto: Instagram, Arhiva Revistei ELLE