Prințul William și Kate Middleton au plecat într-un turneu regal de trei zile pentru a le mulțumi persoanelor care au luptat în prima linie în timpul pandemiei.
Prințul William și Kate Middleton au plecat ieri într-un turneu regal ce se desfășoară timp de trei zile. Ducele și Ducesa de Cambridge se vor opri în nouă localități diferite din Marea Britanie, pentru a transmite mesaje de recunoștință persoanelor și organizaților care au lucrat în prima linie în timpul pandemiei de coronavirus.
„Altețele lor regale vor să transmită mesaje de mulțumire și de recunoștința oamenilor pentru toate eforturile lor de a menține populația în siguranță și de a menține țara în mișcare”, a declarat o sursă potrivit Daily Mail.
Astăzi, cuplul regal s-a oprit în Edinburgh pentru a se întâlni cu personalul din sistemul de sănătate englez și a-i felicita pentru eforturile depuse în ultima perioadă.
Se pare însă că nu toată lumea apreciază turneul demarat de cei doi. Localnicii din Edinburgh au atras atenția poliției locale asupra faptului că William și Kate încalcă măsurile impuse de pandemie. Potrivit regulilor adoptate de guvern, britanicii nu pot călători în anumite localități, decât dacă un motiv bine întemeiat.
Oamenii au lansat mai multe mesaje pe Twitter, în care au etichetat poliția din Scoția, pentru a le atrage atenția asupra călătoriei pe care William și Kate o fac în jurul țării. „Din luna august nu am putut să îmi vizitez nepotul care locuiește în Edinburgh, dar ei pot veni aici”, a fost unul dintre mesajele lansate pe Twitter. „De ce nu îi arestați sau nu le dați o amendă pentru că încalcă regulile? Nu există excepții regale de la reguli”, a fost un alt mesaj de pe rețeaua socială.
Medicul Katrina Farrell se întreabă de ce este permisă această călătorie cuplului regal. „Este o palmă peste față dată oamenilor, într-un moment în care nu se pot căsători, au un număr limitat de persoane care pot participa la înmormântări, iar pacienților internați în spitale le este interzis accesul vizitatorilor. Ce anume face această călătorie esențială?”, anunță site-ul Mirror.
Foto: Profimedia