Prințul William și Kate Middleton nu au mai fost în Statele Unite ale Americii din 2014, însă se pare că, în acest an, cuplul regal plănuiește o călătorie peste ocean. În ciuda disputelor dintre cei doi frați, sursele apropiate afirmă că această călătorie va avea loc în 2021 și chiar mai mult decât atât, că Harry și William au decis să își imbunătățească relația.
„Cu siguranță a fost un carusel de emoții pentru toată lumea implicată, mai ales pentru cei doi frați, care au promis ca în viitor să nu mai lase situația să le scape de sub control și care au învățat foarte multe din experiența dificilă. Iar la un moment dat în 2021, ducii de Cambridge vor călători către Santa Barbara pentru a-i vedea pe ducii de Sussexes în noua lor locuință', a declarat o sursă pentru Us Weekly.
O altă sursă a dezvăluit pentru publicația OK! că William și Kate își doresc de mult timp să aibă parte de o vacanță mai lungă în Statele Unite ale Americii.
„Sunt fascinați de America, de istoria și cultura sa. Le-ar plăcea să călătorească prin țară și să viziteze obiectivele turistice – parcurile naționale sunt în fruntea listei lor – și, bineînțeles, să participe la câteva întâlniri regale. Planul este să viziteze zona de sud, de vest, și apoi să se ducă în California'.
De asemenea, în ciuda tensiunilor din ultimul timp, Prințul William și Prințul Harry și-au dăruit cadouri de Crăciun, marcând astfel un soi de armistițiu, anunță Daily Mail.
Harry, în vârstă de 36 de ani, și Meghan Markle, 39 de ani, i-au trimis Prințului William și familiei acestuia câteva cadouri pe care le-au achiziționat dintr-un butic exclusivist din Santa Monica.
Pe lângă cadouri, cei doi le-au oferit și felicitări lui William, Kate și celor trei copii ai lor: Prințul George, 7 ani, Prințesa Charlotte, 5 ani, și Prințul Louis, 2 ani. Acestea au fost extrem de personale, fiind scrise chiar de către Meghan.
„Harry le-a trimis cadouri lui William și lui Kate, iar caligrafia a fost făcută de Meghan', a anunțat Andrew Morton, autorul cărții Diana: Her True Story. Acesta a adăugat și că Ducele și Ducesa de Cambridge au trimis la rândul lor cadouri pentru Harry, Meghan și Archie, fiul lor.
Citește și:
Cum se simt Kate Middleton și Prințul William de când Prințul Harry și Meghan Markle au părăsit familia regală
Foto: Arhiva Revistei ELLE