Prințul William le-a trimis fanilor care i-au urat „La mulți ani” o fotografie însoțită de un mesaj, prin care le mulțumește pentru gândurile transmise în ziua de 21 iunie, când a împlinit 36 de ani.
Un fan a postat cartea poștală pe Instagram, pentru care Prințul William a folosit o fotografie personală, din ședința foto pentru British GQ. Pe spatele imaginii, fanii au fost surprinși să descopere și un mesaj: „Ducele de Cambridge a rămas impresionat că i-ați scris cu ocazia împlinirii vârstei de 36 de ani. A fost foarte frumos din partea dumneavoastră, iar Înălțimea Sa Regală vă transmite mulțumiri călduroase și vă dorește toate cele bune”.
Anul trecut, Palatul Kensington a folosit aceeași fotografie a Prințului William pentru biletele de mulțumire trimise în urma felicitărilor împlinirii vârstei de 35 de ani. Membrii familiei regale trimit frecvent astfel de cărți poștale celor care le transmit gânduri bune cu ocazia evenimentelor speciale din viețile lor.
Prințul Harry și Meghan Markle, de exemplu, au trimis bilete de mulțumire celor care i-au felicitat cu ocazia nunții regale din luna mai, alături de o fotografie oficială surprinsă după ceremonie.
Recent, Prințesa Eugenie și Jack Brooksbank au urmat tradiția, arătându-și recunoștința față de persoanele care i-au felicitat în urma căsătoriei și scriindu-le de mână un bilet, inscripționat cu inițialele celor doi miri. „Mulțumim din adâncul inimii că ne-ați făcut ziua nunții atât de specială și că v-ați gândit la noi în timp ce ne-am unit destinele pe viață. Suntem copleșiti de fericire”.
Foto: Arhiva Revistei ELLE