Prințul William este „dezgustat” de comportamentul suporterilor englezi după finala Euro 2020

Prințul William a lăsat mai multe mesaje pe Twitter, arătându-se profund dezamăgit de reacțiile fanilor echipei de fotbal a Angliei.


Aproximativ 60.000 de suporteri s-au aflat duminică seară pe Wembley pentru a-și susține favoriții în finala EURO 2020 – iar Prințul William s-a arătat de-a dreptul „dezgustat' de reacțiile acestora și nu numai atunci când, după un meci lung și extrem de strâns, Italia a reușit să învingă echipa Angliei la penalty-uri.


„Dureros. Felicitări, Azzuri, pentru o victorie mare. Anglia, ați ajuns atât de departe, dar, din păcate, de data aceasta nu a fost ziua noastră. Puteți să vă țineți capul sus și să fiți foarte mândri de voi înșivă – știu că vor urma și alte lucruri', scria William pe Instagram la acel moment.

Ducii de Cambridge s-au aflat și ei pe stadion, alături de fiul lor, Prințul George, în vârstă de 7 ani, ale cărui reacții haioase la toate fazele meciului au făcut rapid înconjurul Internetului. În ultimele momente ale jocului, Bukayo Saka, Marcus Rashford și Jadon Sancho au fost ultimii 3 jucători care au ratat la loviturile de penalty, astfel asigurând victoria echipei naționale a Italiei.


În timp ce portarul italian Gianluigi Donnarummer devenea vedeta EURO 2020, cei trei jucători ai Angliei, deși consolați îndelung de coechipieri, au devenit ținta atacurilor rasiste din mediul online, în special din partea suporterilor care s-au dezlănțuit și pe străzile marilor orașe ale Regatului Unit.

Prințul William (39 de ani), care este și Președintele Asociației de Fotbal, a revenit într-o postare pe Twitter. „Sunt dezgustat de abuzurile rasiste îndreptate asupra jucătorilor Angliei după meciul de aseară. Este absolut inacceptabil ca jucătorii să fie nevoiți să îndure un asemenea comportament josnic', a scris acesta, semnându-se cu inițiala propriului nume pentru a indica faptul că este un mesaj personal și nu unul oficial, din partea Palatului Kensington. „Trebuie să înceteze acum și toți cei implicați trebuie să fie trași la răspundere.'

Prințul Charles și soția sa, Camilla, Ducesa de Cornwall au intervenit de asemenea luni, de pe contul oficial de Twitter al Clarence House, citând o replică dintr-unul din discursurile lui Charles: „Recunoașterea bogatei diversități de culturi care fac această țară atât de specială – și unică în atâtea feluri – stă în centrul a ceea ce putem fi ca națiune. […] Felicitări Anglia pentru evoluția ta la Euro 2020! Ne-ai făcut mândri.'


Nu este prima dată când William avertizează companiile de social media cu privire la abuzurile din mediul online – în aprilie anul acesta, el a luat parte și la o amplă campanie din Regatul Unit care îi provoca pe oameni să renunțe la aceste platforme timp de un weekend întreg, în semn de protest. Acțiunea a fost menită să atragă atenția companiilor întocmai asupra faptului că este nevoie de mai mult efort pentru a reduce abuzurile rasiste și sexuale din online. „Ca Președinte al Asociației de Fotbal, mă alătur întregii comunități a fotbalului în acest boicot al rețelelor de socializare de peste weekend', susținea Prințul William la acel moment.


Citește și:
Mădălina Ghenea răspunde perfect acuzațiilor că ar fi avut prea multe relații, dar nu ar trebui să o facă

Text: Cristiana Daraban
Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video