Prințul William și Kate Middleton formează acum unul dintre cele mai frumoase cupluri, însă Ducele de Cambridge nu a fost mereu sigur de sentimentele lui.
Prințul William și Kate Middleton au avut de-a lungul timpului o relație mai puțin perfectă, însă acest lucru este perfect normal și demonstrează că și membrii familiei regale trec prin momente mai puțin plăcute.
Cei doi s-au separat de două ori, despărțirea din 2007 fiind una dureroasă. Prințul William i-ar fi spus atunci bunicii sale, Regina Elisabeta a II-a că nu este sigur în privința lui Kate. Această nesiguranță nu a durat însă foarte mult, deoarece ei s-au împăcat câteva luni mai târziu.
Informațiile despre sentimentele lui William din 2007 au apărut în Sunday Express, reporterul regal Camilla Tominey vorbind despre Ducele de Cambridge și relația lui cu bunicii săi.
Potrivit sursei citate de Tominey, William a avut încredere în Regina Elisabeta a II-a și în Prințul Philip și le-a spus că „nu este sigur că o iubește suficient pe Kate”. La acel moment, Kate și William erau împreună de șase ani. Ei s-au cunoscut la facultate în 2001, s-au mutat împreună în 2002, în 2004 s-au separat pentru o scurtă perioadă, iar în 2007 a urmat despărțirea care a uimit pe toată lumea, o despărțire care a durat însă câteva luni, ei redevenind un cuplu în luna iulie a aceluiași an.
Nimeni nu știe exact cum a reacționat Regina, însă după ce s-au împăcat, aceasta și-a expus destul de clar punctul de vedere, potrivit sursei menționate. „Acum că s-au împăcat, Regina vrea ca William să facă ce trebuie – fie se căsătorește cu fata, fie o lasă în pace. Preferă să se despartă acum definitiv decât să se căsătorească și să divorțeze peste cinci ani.”
Și bunicul lui William, Prințul Philip, a avut un punct de vedere. Potrivit aceleiași surse, el i-ar fi spus fiului său „că nu o poate ține pentru totdeauna pe Kate așa”. Este posibil ca Regina și Prințul Philip să se fi gândit la binele lui Kate, însă în același probabil erau interesați ca William să întemeieze o familie, fără să treacă printr-un divorț peste câțiva ani. „Dacă ea este aleasa, atunci o relație de cinci ani este suficient de lungă”, i-ar fi spus Regina Prințului William.
Se pare că efortul Reginei nu a fost în zadar, Kate și William având astăzi o relație și o familie fericită.
Foto: Arhiva Revistei ELLE