Pentru Ducii de Cambrigde a devenit deja o tradiție să dezvăluie noi fotografii cu cei trei copii atunci când este aniversarea lor. Prințul Louis împlinește astăzi doi ani, iar Prințul William și Kate Middleton au publicat pe contul oficial de Instagram Kensington Royal unele dintre cele mai adorabile fotografii cu el.
În fotografiile publicate în urmă cu o zi putem vedea cum Prințul Louis a pictat cu degetele sale un curcubeu, care a ajuns să fie un simbol al speranței în Marea Britanie și în întreaga lume în timpul acestei crize provocate de coronavirus. „Suntem încântați să vă împărtășim câteva imagini cu Prințul Louis, înainte de aniversarea sa de mâine', au spus reprezentanții Ducilor de Cambridge.
Conform unei declarații din partea Kensington Palace, imaginile cu micuțul Louis au fost făcute chiar de Kate Middleton, care și-a exprimat de multe ori până acum pasiunea pentru fotografie, în casa lor din Norfolk, acolo unde ei locuiesc în această perioadă.
Pictura cu acel curcubeu făcută de Prințul Louis face trimitere la o mișcare începută în Marea Britanie în scopul sprijinirii angajaților de la National Health Service, care în aceste momente se luptă pentru combaterea coronavirusului.
În plus, astăzi au mai apărut și alte fotografii cu Prințul Louis care ne arată cât de bine s-a distrat pictând cu degetele. „Vă mulțumim pentru mesajele voastre frumoase cu ocazia aniversării Prințului Louis', au scris reprezentanții Ducilor de Cambridge.
Până acum, Prințul Louis nu a avut atât de multe apariții publice. În urmă cu o lună, el apărea într-un video alături de fratele său, Prințul George, și sora sa, Prințesa Charlotte, în care cu toții aplaudau, fiind un gest de mulțumire la adresa persoanelor care ajută în combaterea coronavirusului.
Recent, Kate Middleton și-a arătat recunoștința față de medicii de la spitalul de copii Evelina din Londra, care se ocupă și de cazurile adulților bolnavi de Covid-19 prin intermediul unei scrisori. „Vă scriu asta pentru a ști cât de mult mă gândesc la întreaga echipă a spitalului Evelina în timpul acestei perioade extrem de dificile. Este îmbucurător să aflu că spitalul funcționează în continuare și reușește să trateze copiii bolnavi în aceste circumstanțe epuizante. Sunteți un exemplu inspirațional și știu că veți fi acolo pentru aceste familii, așa cum ați fost întotdeauna', a scris Ducesa de Cambridge.
Citește și:
Kate Middleton a scris o scrisoare unui spital de copii care tratează pacienți bolnavi de Covid-19
Foto: Instagram