Prințul Harry simte cu atât mai mult lipsa mamei lui, Prințesa Diana, după nașterea fiului său, Archie

Prințul Harry se gândește numai la familie în ultima vreme, mai ales după nașterea fiului său, Archie Harrison Mountbatten-Windsor.

Prințul Harry simte cu atât mai mult lipsa mamei lui, Prințesa Diana, după nașterea fiului său, Archie

La doar câteva zile după nașterea fiului său, Archie, Prințul Harry a zburat către Olanda pentru o prezentare a evenimentului sportiv pe care îl organizează în fiecare an, Invictus Games. Având în vedere că doar ce a devenit tată pentru prima oară, Harry a reflectat foarte mult asupra familiei, vorbind despre mama lui, Prințesa Diana.

Potrivit mai multor surse, Dennis van der Stroon le-a spus reporterilor că Harry a fost foarte deschis în privința modului în care moartea mamei sale i-a afectat existența: „A spus că pierderea unei mame este ca și când ai pierde o oarecare siguranță, cum ai nevoie de acest lucru ca fiu și cum dispare atunci când îți pierzi mama.”

Prințul în vârstă de 34 de ani a vorbit și despre cum i s-a schimbat viața odată ce și-a ținut fiul în brațe. „A spus că este fascinat de acest miracol și cum fiul lui a făcut atât de multă lume fericită. Mi-a spus, de asemenea, că este foarte fericit că fiul lui este liniștit, deocamdată”, a continuat Dennis.

JJ Chalmers, medaliat al Invictus Games și prieten cu Harry, a spus că Prințul descrie paternitatea ca fiind incredibilă, însă necesită multă muncă: „A spus că Archie a dormit primele 24 de ore, așa cum toți copiii o fac… iar apoi s-a trezit. Încă îl văd cu zâmbetul pe toată fața. Ca orice tată, se luminează tot mai tare când vorbește despre fiul lui și cât de mândru este de soție și ceea ce face acum, în absența lui.”


În timpul vizitei, Harry a purtat o jachetă inscripționată cu Invictus Family, iar dedesubtul ei scria Daddy. Împreună, literele scrise cu galben formau propoziția I am Daddy.

Citește și:
Prințul Harry a primit primul cadoul pentru fiul său, Archie

Foto: Instagram, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people