Se pare că în foarte scurt timp i-am putea vedea pe Meghan Markle și Prințul Harry într-un celebru serial de animație.
Meghan Markle și Prințul Harry continuă să ne surprindă și spunem asta deoarece ei ar putea să apară în celebrul serial de animație The Simpsons. Mai exact, producătorii își doresc ca Ducii de Sussex să fie invitați speciali într-un episod și să își împrumute vocile pentru personajele lor din serial.
„Am vorbit despre Harry și Meghan. Am auzit că ea ar vrea să dea voce unor personaje. Așa că, dacă ei citesc asta acum, să ne contacteze!”, a declarat producătorul executiv The Simpsons, Al Jean, conform The Sun.
Nu ar fi pentru prima dată când anumite celebrități își împrumută vocea pentru cunoscutul serial. În trecut, și alte vedete au apărut în serial, precum Jason Momoa, Paul McCartney, Elizabeth Taylor, Nicolas Sarkozy și soția sa, Carla Bruni.
De asemenea, producătorii și-ar dori să îi propună acest lucru și activistei de mediu Greta Thunberg. Actrița Yeardley Smith, cea care o interpretează pe Lisa în serial, a dezvăluit pentru Radio Times că și-ar dori ca Greta să apară în serial. „Ar fi minunat dacă Greta și-ar împrumuta vocea pentru personajul ei.” Însă, se pare că ei nu vor putea vorbi cu ea prea curând despre asta deoarece s-a autoizolat, fiind o măsură de protecție după ce a avut câteva simptome asemănătoare infecției cu coronavirus.
Această propunere din partea producătorilor The Simpsons nu ar trebui să ne mire. Ducii de Sussex au fost prezenți anul trecut în luna iulie la premiera filmului The Lion King. Evenimentul a avut ca scop sprijinirea organizației African Parks, una dintre cele pe care Prințul Harry le susține. În cadrul acestuia, Prințul Harry a fost surprins în timp ce vorbea cu CEO-ul Disney, Bob Iger. În urma conversației, Prințul Harry l-ar fi rugat pe acesta să îi ofere un rol soției sale într-un film Disney.
Foto: Arhiva Revistei ELLE