Săptămâna trecută un filmuleț cu Meghan Markle și Prințul Harry a devenit viral deoarece se putea observa cu ochiul liber că cei doi încearcau să se abțină din a se ține de mână sau a fi drăgăstoși unul cu celălalt. Meghan și Harry mereu s-au ținut de mână în public, chiar și la evenimente regale – dar faimosul clip îi arăta pe cei doi cum încercau să evite orice apropriere într-un mod stânjenitor la evenimentul Queens Young Leader Awards, care a avut loc la palatul Buckingham.
Dar nu-ți face griji, zilele în care îi putem vedea pe cei doi îmbrățișați nu s-au sfârșit. Cuplul a fost văzut ținându-se de mână în timp își făceau intrarea la evenimentul Your Commonwealth Youth Challenge, la Casa Marlborough în Londra. Meghan Markle a avut o ținută mai puțin obișnuită față de cele cu care ne-am obișnuit până acum. Ea a ales să poarte o rochie galbenă, o creație a designerului american Brandon Maxwell.
Aceștia însă nu s-au ținut de mână pentru un timp lung, după ce și-au făcut intrarea, Ducele și Ducesa de Sussex au început să aplaude un grup de interpretanți. Apoi pe parcursul evenimentului, cei doi au stat unul lângă altul, fără să mai arate orice gest de afecțiune.
Întrebarea este, de ce a fost în regulă să nu renunțe la gesturile drăgăstoase la acest eveniment însă la cel de săptămâna trecută da. Unul dintre motive ar putea fi formalitatea evenimentului.
Evenimentul Queens Young Leaders Awards de la Palatul Buckingham „a fost o recepție formală care i-a onorat pe tinerii din Commonwealth,’ a spus comentatorul regal Victoria Arbiter pentru o revistă internațională. Așa că nu ar fi fost corespunzător ca Harry și Meghan să afișeze acest tip de comportament.
Arbiter a adăugat că: „Desigur, o să fie evenimente în viitor când ținutul de mână și gesturile de afecțiune o să fie acceptate, dar la unele evenimente unde este și Regina prezentă, cuplu trebuie să arate respect pentru ea.’
Acest eveniment recent a fost probabil unul dintre acele angajamente unde gesturile de afecțiune erau acceptate. Regina nu era prezentă, iar evenimentul nu a avut loc la Palatul Buckingham, așa că atmosfera a fost mai puțin formală.
Harry și Meghan au fost încântați să afle mai multe despre munca depusă de tinerii care au participat la recepție și au discutat despre viitorul Commenwealth-ului. În discursul lui, Ducele de Sussex a mărturisit că el și Ducesa erau extrem de entuziasmați să îi cunoască pe participanți.
Citește și:
De ce Prințul Harry și Meghan Markle nu se țin de mână când sunt alături de Regină
Text: Victoria Lupascu
Foto: Instagram (@kensingtonroyal)