Prințul Harry și Meghan Markle se dovedesc încă o dată mari iubitori de animale. Cuplul regal a adoptat un câine, dând un semnal lumii întregi că aceasta este varianta de ales atunci când îți dorești companie. Și, pe deasupra, i-au pus și un nume adorabil!
Prințul Harry și Meghan Markle au adoptat un câine – sau cel puțin asta susține presa din Regatul Unit, care anunță că cei doi au găsit un labrador negru abandonat, pe care l-au luat acasă.
Știrea vine prin intermediul publicației The Daily Mail, care o citează pe Sally Bedell Smith, biografa familiei regale, drept sursă. Se pare că noul animal de companie care va locui cu tânărul cuplu are și un nume neobișnuit, iar speculațiile despre numele patrupedului nu au întârziat să apară.
Conform sursei, câinele poartă numele Oz – ceea ce i-a făcut pe mulți dintre fanii cuplului să se întrebe dacă nu cumva numele face referire la primul turneu regal pe care îl vor întreprinde Prințul Harry și Meghan Markle în calitate de cuplu regal, în Australia – țara este denumită afectuos și Oz de către britanici.
Deși nu există încă imagini cu labradorul Oz, câinele adoptat de Prințul Harry și Meghan Markle, se pare că acesta s-ar fi stabilit deja la Nottingham Cottage din Kensington Palace, locuința ocupată de cuplul regal. Până acum, casa tânărului cuplu era deja ocupată de încă un locatar – beagle-ul Guy, câinele adus de Meghan Markle din Canada, la mutarea în Marea Britanie.
Dacă despre Meghan Markle se știa deja că este o mare iubitoare de animale, din postările ei de social media din vremurile în care nu era încă parte din familia regală (contul ei de Instagram a fost dezactivat între timp), și Prințul Harry a crescut într-o familie cu mulți câini – numai uitați-vă la seria de patrupede adorabile care o însoțește pe bunica lui, Regina Elisabeta a II-a, în fiecare plimbare la Balmoral sau pe alte proprietăți regale.
https://www.instagram.com/p/BmasoXFh-bQ/?utm_source=ig_embed&utm_campaign=embed_loading_state_control
Meghan Markle, în schimb, trebuie să fi simțit lipsa unui alt animal, mai cu seamă că a fost nevoită să îl lase pe Bogart, celălalt câine adoptat al ei, în Canada, deoarece acesta era mult prea în vârstă ca să încerce o relocare. Bogart, din ce se pare, locuiește în continuare la Toronto, în casa unor prieteni ai lui Meghan.
Interesant e și mesajul transmis de Prințul Harry și Meghan Markle cu această adopție – în condițiile în care cei doi ar fi putut oricând să își achiziționeze orice animal ar fi dorit. Alegerea de a adopta un câine abandonat trimite un semnal tuturor celor care preferă să cumpere, în loc să salveze animale care deja își caută stăpâni.
Și nu avem nici o îndoială că Oz se va simți bine alături de Guy și de familia regală – mai cu seamă când ne gândim că Guy a fost invitat la nunta dintre Prințul Harry și Meghan Markle și a și călătorit în mașină alături de Elisabeta a II-a, așa cum i se cuvine unui câine regal!
Foto: arhiva revistei ELLE