Harry și Meghan se confruntă cu un nou val de critici, după ce un documentar german i-a acuzat de ipocrizie, în timp ce duc un stil de viață „elitist' în Statele Unite.
Prințul Harry și Meghan Markle, într-un nou scandal privind statutul regal și banii din fundații de caritate
Harry și Meghan sunt din nou în centrul atenției, fiind criticați aspru într-un documentar german intitulat „Harry: Prințul pierdut', care le analizează viața după retragerea din familia regală. Documentarul pune în lumină contrastele dintre stilul lor de viață luxos din Montecito, California, și misiunea declarată de a susține cauze caritabile. Este evidențiată ironia dintre vizitele lor în țări precum Nigeria și Columbia, marcate de sărăcie extremă, și garderoba lui Meghan, evaluată la zeci de mii de lire sterline.
De asemenea, documentarul critică performanța fundației Archewell, care a înregistrat o scădere drastică a donațiilor de la 13 milioane de dolari în 2021 la doar 2 milioane în 2022, subliniind că cei doi petrec în medie doar o oră pe săptămână implicându-se în activitatea organizației.
Fostul soldat Ben McBean, care l-a cunoscut pe Harry în timpul zborului din Afganistan, a adus critici dure asupra comportamentului acestuia. McBean consideră nepotrivite dezvăluirile din memoriile lui Harry și documentarul Netflix, în special detalii despre conflictele personale cu fratele său, William. Alți experți regali intervievați, precum Angela Levin și Russel Myers, au subliniat că Harry și Meghan încearcă să profite de reputația lor regală pentru câștiguri financiare, în timp ce critică familia regală, o atitudine care a afectat imaginea lor publică.
Deși reputația lor a cunoscut un moment de glorie în Germania în timpul Jocurilor Invictus de la Düsseldorf, documentarul ridică semne de întrebare cu privire la costurile acestui eveniment, finanțat cu 40 de milioane de euro de Ministerul Apărării din Germania. Criticile se extind și asupra planurilor de a organiza Jocurile în Birmingham, Marea Britanie, în 2027, având în vedere dificultățile financiare ale orașului.
„Să mergi în locuri precum Nigeria și Columbia, unde există comunități extrem de sărace, purtând haine de designer de zeci de mii de lire, transmite un mesaj greșit', spue Russell Myers.
De asemenea, Angela Levin, biograf regal, a explicat că Harry a fost nemulțumit de „Megxit' deoarece nu i s-a permis să rămână parțial implicat în Familia Regală. Levin a spus: „Regina Elisabeta a fost fermă: această situație nu funcționează și nu vreau ca ei să folosească statutul regal pentru a câștiga bani'.
În Montecito, unde locuiesc cuplul și copiii lor, Prințul Archie și Prințesa Lilibet, vecinii îi descriu ca fiind izolați. Richard Mineards, unul dintre vecinii lor, a declarat: „Meghan nu pare să fie un atu pentru comunitatea noastră. Nu participă la viața comunității, iar pe Harry îl vezi rareori'.
Regizoarea documentarului, jurnalista germană Dr. Ulrike Grunewald, a concluzionat că fundația Archewell este prost organizată și că încercările lui Harry și Meghan de a-și reconstrui imaginea sunt marcate de inconsecvențe și controverse.
Citește și:
Decizia neașteptată luată de Charlize Theron după ce s-a despărțit de modelul Alex Dimitrijevic
foto: Arhiva ELLE