Prințul Harry, ipostază emoționantă alături de fiica lui, Prințesa Lilibet, în timpul unei parade

Prințul Harry și Meghan Markle au sărbătorit Ziua Independenței la o paradă, alături de copiii lor.


Prințul Harry a fost văzut bucurându-se de o paradă de 4 iulie în orașul în care s-a stabilit cu familia de ceva timp, Montecito, California. Ducele de Sussex, îmbrăcat casual în blugi cu o cămașă verde și o șapcă de baseball, a avut mâinile ocupate ținând-o în brațe pe fiica sa de 2 ani, Prințesa Lilibet.


Prințul Harry, ipostază emoționantă alături de fiica lui

Prințesa Lilibet arăta superb într-o rochie cu flori, cu șosete albe până la genunchi și pantofi roșii. Părul ei roșcat era aranjat în două codițe adorabile, în timp ce era ținută în brațe și legănată de către tată ei. La scurt timp după aceea, Meghan Markle, în vârstă de 41 de ani, și Prințul Archie, în vârstă de 4 ani, au fost fotografiați alături de Prințul Harry și fiica lor.

Parada, care sărbătorește independența Americii, nu a fost prima în care acesta a fost fotografiat. În urmă cu doi ani, Prințul Harry a fost surprins participând la o paradă de 4 iulie în Wyoming, alături de Markle și Archie.


Meghan Markle și Prințul Harry au tăiat legăturile cu Spotify

A fost o perioadă tumultoasă pentru Prințul Harry și pentru soția sa. Aceștia au anunțat recent că renunță la legăturile cu Spotify, la trei ani după ce au convenit asupra unui contract de 20 de milioane de dolari. Podcastul lui Markle, „Archetypes', nu va înregistra un al doilea sezon, în ciuda faptului că s-a lansat în fruntea topurilor anul trecut. O persoană din interior a declarat pentru NY Post că cei doi nu au produs suficient conținut pentru a justifica plata integrală de mai multe milioane de dolari.

Într-o declarație, Spotify și Archewell Audio au declarat că „au convenit de comun acord să se despartă și suntem mândri de seria pe care am realizat-o împreună.' Prințul Harry și Meghan Markle par să ia vestea cu calm, fiind fotografiați zâmbind și ținându-se de mână săptămâna trecută. O altă sursă a afirmat că cei doi se consideră victimele ghinionului, fiind de părere că pandemia de COVID-19, criza economică și starea de sănătate precară și moartea ulterioară a Prințului Philip și a Reginei Elisabeta a II-a le-au împiedicat încercările de a-și construi o carieră în sectorul privat.


Primul și singurul sezon al podcastului fostei actrițe din Suits a fost alcătuit din doar 12 episoade, în care a intervievat invitați precum Serena Williams, Mariah Carey și Paris Hilton.

Directorul executiv al United Talent Agency a criticat-o pe Meghan Markle ca fiind lipsită de talent, după ce Spotify a pus capăt podcastului Ducesei de Sussex. Jeremy Zimmer, care a cofondat UTA în 1991, a reprezentat de-a lungul carierei sale vedete importante, printre care Mariah Carey, Bryan Cranston, DJ Khaled, Chelsea Handler și Kevin Hart. În urma anunțului făcut de Spotify privind colaborarea cu Ducii de Sussex, Zimmer a spus despre Markle că nu celebritatea o face bună la ceva.


„Se pare că Meghan Markle nu a fost un mare talent audio, sau neapărat orice fel de talent. Și, știți, doar pentru că ești faimos nu înseamnă că ești grozav la ceva', a declarat Jeremy Zimmer pentru Semafor la festivalul de publicitate 2023 Cannes Lions de săptămâna trecută.

Citește și:
Julia Roberts și Danny Moder au sărbătorit 21 de ani de căsnicie. Actrița a dezvăluit o imagine rară cu soțul său

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video