Prințul Harry îi ia un interviu lui Barack Obama. ”Trebuie să imit un accent britanic?”, glumește fostul președinte

Barack Obama nu va fi nevoit să folosească un accent britanic pentru interviul său cu Prințul Harry – însă conversația celor doi este cu siguranță una inedită.

Kensington Palace a anunțat ca fostul președinte american a fost invitatul unei ediții speciale a Today Program la Radio 4. Ediția va fi difuzată pe 27 decembrie, iar gazda va fi chiar Prințul Harry.


Cei doi au discutat despre interesele lor comune, precum conturarea unui viitor mai bun pentru generațiile viitoare, dar și despre planurile de viață ale lui Obama după părăsirea Casei Albe.

Dacă credeați că cei doi nu au avut timp și de amuzament, un video cu scene de la filmări îl arată pe Obama întrebând glumeț dacă este nevoie să imite accentul britanic. Harry răspunde rapid ca nu este cazul, dar că în cazul în care fostul președinte va începe să folosească pauze lungi în vorbire, va avea parte de „acea privire’.


Prințul a demonstrat mai apoi o ocheadă foarte serioasă și pătrunzătoare, moment în care Obama a declarat că nu vrea să aibă parte de o asemenea reacție.

Conform Associated Press, interviul a avut loc în septembrie anul acesta, atunci când cei doi (Barack Obama și Prințul Harry) au asistat la Invictus Games, în Toronto – tot atunci a fost și prima oară când prințul și Meghan Markle s-au afișat în public, înainte de a-și anunța logodna.

Barack și Michelle Obama au devenit prieteni cu membrii Casei Regale în timpul mandatului lui Barack, Harry și Michelle întâlnindu-se în numeroase ocazii, chiar și la ediții trecute ale aceluiași eveniment, Invictus Games.

Citește și:
Cine va cânta la petrecerea de nuntă a Prințului Harry și a lui Meghan Markle

Text: Ruxandra Urziceanu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people