Scopul galei a fost unul umanitar, de a sprijini tinerii infectați cu HIV din Lesotho și Botswana, o cauză pe care Sentebale, organizația înființată de Harry în 2006, o sprijină – și care era apropiată și mamei sale, Prințesa Diana.
Punctul culminant al serii a venit din partea lui Harry care, la finalul spectacolului, s-a urcat pe scenă și a cântat faimoasa replică a regelui George al III-lea „You say…’ din melodia „Youll be back’. Publicul a început să aplaude frenetic, iar creatorul spectacolului, Lin-Manuel Miranda, s-a arătat mai mult decât încântat de prestația Prințului. Alegerea acestui personaj, nu a fost una întâmplătoare, fiindcă George al III-lea este bunicul de-al șaselea al lui Harry.
Ducele de Sussex a ținut să mulțumească tuturor participanților la eveniment pentru suma de bani donată, dar și actorilor, mărturisind că este absolut uluit de munca pe care aceștia o depun în fiecare seară.
Hamilton este unul dintre spectacolele preferate ale cupului regal, atât Meghan cât și Harry declarându-se fani, fiind a doua oară când urmăresc musicalul împreună.
Citește și:
Prințul Harry și Meghan Markle și-au petrecut vacanța alături de Camilla și Prințul Charles – iar locul este absolut WOW!
Foto: Instagram