Prințul Charles vorbește din nou despre frumusețea țării noastre și îi îndeamnă pe români să își petreacă vacanțele în România

Prințul Charles, un admirator declarat al țării noastre, face un apel către români pentru a descoperi frumusețile României.


Nu este un secret pentru nimeni că Prințul Charles apreciază foarte mult România, acesta deținând mai multe proprietăți în țara noastră. Moștenitorul tronului Marii Britanii revine frecvent aici, iar recent acesta a apărut într-un video de cinci minute realizat de jurnalistul britanic Charles Ottley, producătorul seriei de documentare Wild Carpathia, pentru a sprijini turismul românesc. 


În filmul ce a fost prezentat marți la reședința sa din Valea Zălanului (județul Covasna), Prințul Charles vorbește despre relația sa cu România, pe care a vizitat-o prima dată acum 20 de ani și că de atunci se simte aici ca la el acasă.

„România este o ţară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecţiile nepreţuite din muzeele Bucureştiului sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de Fier, castelele, munţii şi satele săseşti ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului şi Crişanei', începe Prințul Charles video-ul, după care adaugă: „Moştenirea istorică a României se întinde în trecut până la fortăreţele dacilor şi cetăţile greceşti Histria şi Argamun. O atât de bogată diversitate naturală şi culturală reunite sub acelaşi drapel e remarcabilă şi e una dintre caracteristicile care fac din România acest colţ deosebit al Europei.'


Prințul Charles mai spune și că trăim o perioadă de incertitudine și teamă și că este conștient de efectul pandemiei de coronavirus asupra turismului. Dar chiar dacă după redeschiderea granițelor, vom fi tentați să mergem să vizităm alte locuri, acesta ne îndeamnă să  descoperim în primul rând țara noastră. „Sunt multe locuri de explorat şi turismul domestic are un potenţial excepţional de a crea noi locuri de muncă, de a genera prosperitate până şi în cele mai izolate zone rurale. Îi încurajez, deci, pe toţi românii să descopere bogăţiile de necrezut care se află între graniţele admirabilei voastre ţări, iar atunci când voi putea să călătoresc din nou în România va fi pentru mine o ocazie deosebită pe care o voi preţui', a spus Prințul Charles.


Citește și:
Cine sunt Prințesele Maria Chiara și Maria Carolina și motivul pentru care sunt atât de admirate

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video