Prințul Charles a scos la iveală portrete regale nemaivăzute până acum de public

Prințul Charles a ales să-și sărbătorească aniversarea de 70 de ani într-un mod deosebit: printr-o expoziție a unor portrete de familie până acum expuse doar în cadre private, pe pereții reședințelor regale și nemaivăzute de public.

Prințul Charles a scos la iveală portrete regale nemaivăzute până acum de public

Multe dintre lucrările alese au servit drept schițe ajutătoare pentru portretele oficiale. Printre acestea, se numără și portretele în ulei ale Prințului William și ale Prințului Harry, semnate de Nicky Philipps. Cele două au făcut parte din procesul de pregătire al artistei pentru primul portret oficial în anul 2009 ilustrându-i pe fiii lui Charles stând împreună. Lucrarea îi arată pe cei doi frați în timpul unei conversații, privindu-se în ochi, iar contrar ținutelor formale, contactul vizual dintre cei doi fiind de o natură atât de confortabilă și cumva lejeră, încât numai doi frați ar putea să-l stabilească. Acum, lucrarea din Camera 32 din Galeria Națională de Portrete din Londra va avea schițele expuse în Palatul Buckingham.

Totodată, senzația ce înconjoară această galerie nu se limitează doar la aceste două portrete. Alături, vor fi afișate alte 100 de opere de artă, alese chiar de Alteța Sa Regală atât din colecția sa personală, cât și din cea a Coroanei. Astfel, un alt portret rar, de luat în seamă, este cel al Reginei Mamă, Elisabeta, pictat de Michael Noakes în 1973. Portretul o redă pe aceasta într-o postură zâmbitoare, purtând broșa Reginei Victoria, primită cu ocazia Jubileului de Diamant. Despre portret, Prințul Charles a declarat că am simțit că a surprins într-un mod briliant înfățișarea sa și mai presus de toate, îmi amintește de esența personalității ei. Îl admir deseori când mă aflu în Clarence House'. Mai mult decât atât, va fi expusă și o schiță în creion a Prințului Philip din anii 80, în care el apare de la umeri în sus, sprijinindu-se pe un perete cu lambriuri.

 

https://www.instagram.com/p/BkvyAKkAZ3o/?taken-by=clarencehouse

Așadar, în acest an, galeria din Palatul Buckingham va fi deschisă între 21 iulie și 30 septembrie și va fi dedicată celebrării vârstei de 70 de ani a Prințului Charles, expoziția sa, Prince and Patron', fiind deschisă pentru tot publicul doritor și înglobând în afara picturilor și a schițelor în creion, textile, ceramică, caligrafie, vitralii, desene marocane și mozaicuri moderne.

Citește și:
Ce poreclă ciudată, dar foarte drăguță a primit Meghan Markle de la Prințul Charles

Text: Monica Andreea Olaru
Foto: Instagram, Royal Collection Trust

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people