Prințul Charles, în vârstă de 71 ani, a făcut primele declarații după ce a petrecut șapte zile în autoizolare în cadrul unui video emoționant publicat pe contul oficial de Instagram al Casei de Clarence.
„De curând, am fost infectat cu coronavirus – din fericire am avut simptome ușoare – iar acum mă aflu într-o altă etapă a bolii, și anume de distanțare socială și de izolare. Așa cum toții știm deja, este o experiență ciudată, frustrantă deoarece nu te mai poți bucura de prezența familiei și a prietenilor și dintr-o dată toate lucrurile normale din viața ta îți sunt înlăturate', a spus Prințul Charles.
Prințul Charles a mai spus că el și soția sa, Camilla, se gândesc la toți cei care și-au pierdut persoanele dragi și cele care trebuie să „înfrunte boala, izolarea și singurătatea.'
Acesta a mai vorbit și de eforturile și devotamentul medicilor, voluntarilor și personalului de la NHS. „Într-un moment în care medicii, asistentele medicale și tot personalul care formează NHS (National Health Service) se află din ce în ce mai mult sub presiuni și riscuri enorme, luptând pentru a salva vieți în centrele de terapie intensivă și pentru a limita răspândirea acestui virus, gândurile și rugăciunile noastre sunt către acei oameni minunați, ale căror abilități extraordinare, devotament și grijă pentru pacienții lor ne fac atât de mândri.'
„A fost minunat să văd cât de multe persoane din Marea Britanie au vrut să fie voluntari pentru NHS, să își ofere ajutorul celor din prima linie', a adăugat Prințul Charles.
Prințul Charles și-a încheiat mesajul recunoscând impactul pe care această situație o are asupra oamenilor și ne încurajează să rămânem pozitivi. „Ca națiune, ne confruntăm cu o situație care amenință viața, afacerile și bunăstarea a milioane de cetățeni. Nimeni dintre noi nu știe când se va sfârși, dar se va sfârși. Până când se va întâmpla asta, să încercăm să trăim cu speranță și cu încredere în noi înșine și unul în celălalt, abia aștept timpuri mai bune.'
În urmă cu o săptămână, Casa Regală anunța că Prințul Charles a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Prințul de Wales a stat izolat la domniciu în Birkhall, Scoția. Soția sa, Ducesa de Cornwall, în vârstă de 72 de ani, a fost și ea testată și, cu toate că acesta a avut rezultat negativ, Camilla a decis să se autoizoleze. Casa de Clarence a confirmat luni că după ce s-a consultat cu doctorul său, Prințul Charles a ieșit din auto-izolare.
La scurtă vreme după ce a fost depistat pozitiv cu coronavirus, Prințul Charles a apărut într-un story pe contul de Instagram al Casei de Clarence, care îl arată cum ia parte la inițiativa națională „Aplauze pentru salvatori', o modalitate prin care populația Marii Britanii a ales să își arate recunoștința pentru medici și ceilalți salvatori care luptă împtriva pandemiei de coronavirus.
Citește și:
Prințul Albert de Monaco a vorbit despre zvonurile conform cărora l-ar fi infectat pe Prințul Charles cu coronavirus
Foto: Arhiva Revistei ELLE