Prințul Charles al Regatului Unit al Marii Britanii a vorbit pentru prima dată pe larg, într-un interviu televizat, despre experiența sa cu Covid-19.
Prințul Charles al Regatului Unit al Marii Britanii a vorbit pentru prima dată pe larg, într-un interviu televizat, despre experiența sa cu Covid-19.
Prințul Charles, în vârstă de 71 de ani, a acordat interviul pentru Sky News, care a creat o nouă serie, After The Pandemic: Our New World. Acesta a vorbit din intimitatea locuinței familiei regale din Aberdeenshire, Birkhall, și a povestit cât de norocos s-a simțit. „Am fost norocos și am scăpat de asta destul de ușor. Dar am avut-o, așa că înțeleg prin ce trec oamenii.”
„Sunt în mod special empatic cu cei care și-au pierdut oameni dragi și care nu au putut să fie alături de ei în acele momente. Acesta trebuie să fie cel mai îngrozitor lucru”, a mai spus Prințul. „Dar ca să prevenim ca acest lucru să se întâmple multor alți oameni, sunt hotărât să găsesc o modalitate prin care să scăpăm de asta.”
Prințul Charles a vorbit despre experiența sa cu Covid-19, după ce a fost diagnosticat în luna martie a acestui an, în Aberdeenshire. El a experimentat numai simptome ușoare și a putut continua să lucreze de acasă pe parcursul bolii.
„Nu pot să vă spun cât de mult empatizez cu modul în care toată lumea care a făcut față acestor vremuri incredibil de provocatoare. Știu că mulți oameni au avut parte de agonia de a-i pierde pe cei dragi și de uimirea și anxietatea care au făcut parte din această experiență.”
Experiența sa cu Covid-19 nu a fost, însă, doar una neplăcută, căci Prințul Charles a dezvăluit și că a ales să vadă partea bună a lucrurilor. „Totuși, în același timp, am văzut oameni minunați, remarcabili, în sistemul național de sănătate și i-am văzut pe toți ceilalți continuând să muncească.”
Un alt lucru pozitiv pe care Prințul Charles l-a descoperit în experiența sa cu Covid-19? Că această criză ne-a arătat o cale spre un mediu mai curat. „Oamenii au început să își dea seama că trebuie să punem din nou natura în centrul tuturor lucrurilor și că trebuie să o punem în centrul economiei.”
„Înainte, natura a fost împinsă către periferie, am exploatat și am săpat și am tăiat totul, ca și cum nu ar exista ziua de mâine și ca și cum nu ar conta.”
„Cu cât erodăm mai tare lumea naturală, cu cât distrugem biodiversitate, cu atât mai mult ne expunem acestor pericole.”
Prințul chiar a spus că există o legătură între epidemii și pierderea biodiversității. „Am mai avut dezastre cu SARS și EBOLA și cine mai știe ce, dar toate aceste lucruri sunt legate de pierderea biodiversității. Așa că de data aceasta trebuie să găsim o modalitate să punem natura în centru.”
Și în acest sens, experiența sa cu Covid-19 l-a convins să devină și mai vocal. Prințul a spus că afacerile pot să folosească această perioadă ca pe o oportunitate de a deveni mai sustenabile, și a lansat The Great Reset Project, o campanie care își propune să se asigure că afacerile sunt construite într-un mod mai bun, pe măsură ce se recuperează după criză.
Foto: Arhiva ELLE