Prințul Albert de Monaco, primul șef de stat infectat cu coronavirus, a vorbit despre starea sa de sănătate și zvonurile că l-ar fi contaminat pe Prințul Charles.
Pe 10 martie, Prințul Albert de Monaco și Prințul Charles al Marii Britanii au luat parte la un eveniment organizat la Londra de Water Aid, un ONG internațional prezidat de Charles, a cărui activitate are legătură cu apa, sănătatea și igiena. Pentru că ambii monarhi au fost recent testați pozitiv cu coronavirus, au început și speculațiile și toată lumea s-a întrebat dacă vreunul dintre ei a fost responsabil pentru infectarea celuilalt.
Prințul Albert, în vârstă de 62 de ani, a vorbit joi la RTL Radio despre aceste zvonuri: „Am participat la o masă rotundă organizată de fundația sa (a Prințului Charles – n.r.), dar nu i-am strâns mâna. Ne-am salutat de departe. Nu cred că pot fi acuzat că l-am contaminat. Erau mulți alți oameni în acea sală de conferințe și știu că acesta și-a continuat întâlnirile în zilele următoare, deci a avut multe șanse să contracteze virusul.
La începutul lunii, știrea că Prințul Albert de Monaco a devenit primul monarh infectat cu noul coronavirus a făcut înconjurul lumii. „Nu mă simt rău, nu am febră. Tuşesc încă, dar sper că este capătul tunelului pe care încep să-l zăresc, a mai declarat acesta la radio referitor la starea sa de sănătate. Pe perioada bolii, acesta este separat de soție și copii, cu care a mărturisit că vorbește zilnic pe Facetime și abia așteaptă să se reunească. La iniţiativa prinţesei Stéphanie, monegascii cântă la balcoane imnul local, în fiecare zi, la ora 17.00.
Acum două zile, Casa Regală Britanică anunța că și Prințul Charles, primul în linia de succesiune a tronului, a fost depistat pozitiv cu coronavirus, dar că acesta are simptome ușoare iar starea lui de sănătate este bună. Regina Elisabeta a II-a nu mai este prezentă de zile bune la Londra, după ce s-a retras la Palatul Windsor pentru a fi ferită de pericolul virusului. Nu este cunoscut, până în prezent, dacă prințul Charles a intrat în contact cu mama sa în ultimele 14 zile.
Foto: Arhiva Revistei ELLE