Prințesa Diana nu ar fi plăcut-o pe Meghan Markle: „Nu cred că ar fi fost marele ei fan”

Prințesa Diana nu ar fi fost „un mare fan” al lui Meghan Markle din cauza faptului că aceasta a părăsit familia regală britanică alături de Prințul Harry.

Prințesa Diana nu ar fi plăcut-o pe Meghan Markle: „Nu cred că ar fi fost marele ei fan”

Regretata Prințesă Diana nu ar fi fost un „mare fan” al lui Meghan Markle, consideră biografa regală Tina Brown. Autoarea cărții Palace Papers a speculat într-un nou interviu că ar fi existat o dramă între cele două din cauza faptului că Markle a părăsit familia regală britanică împreună cu Prințul Harry, la începutul anului 2020, lăsându-l „izolat” de familia sa.

Prințesa Diana nu ar fi fost încântată de Meghan Markle

Tina Brown a susținut faptul că Prințesa Diana era preocupată de creșterea celor doi băieți ai săi și ar fi simțit că Meghan Markle îl „îndepărtează” pe Prințul Harry de familia regală. Din acest motiv, biografa a afirmat că regretata prințesă „nu ar fi fost un mare fan al lui Meghan.”

„Diana era foarte protectoare cu băieții ei. Ea ar fi fost foarte, foarte protectoare cu Harry și cred că foarte neliniștită de această direcție pe care au luat-o. Cred că ea ar fi simțit că Meghan îl îndreaptă pe Harry într-o direcție care nu era bună pentru el. Nu cred că Diana ar fi fost marele fan al lui Meghan pe care și l-ar fi imaginat, poate, Meghan însăși.”, a declarat Tina Brown pentru Daily Beast, referindu-se la Harry și la fratele său mai mare, Prințul William.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Cu toate acestea, Tina Brown crede că Prințesa Diana ar fi fost „încântată” atunci când fiul ei cel mic a întâlnit-o pe Meghan Markle.

„Ar fi fost încântată, ar fi sprijinit-o și ar fi fost fericită că cineva de rasă mixtă se alătura familiei regale, deoarece Diana era atât de incluzivă”, a adăugat Brown.

„Nu ar fi fost mulțumită de cum stau lucrurile”

Tina Brown, care a văzut-o ultima dată pe Prințesa Diana la New York cu o lună înainte de moartea ei, la vârsta de 36 de ani, în august 1997, a mai afirmat că aceasta ar fi fost „foarte nefericită” că relația dintre Prințul Harry și Prințul William rămâne tensionată.

„Ea nu a pus niciodată la îndoială faptul că William va fi rege. A fost dorința ei cea mai arzătoare ca el să devină rege. Ea nu a fost niciodată anti-monarhie în această privință. Avea diferențe cu familia regală, dar nu s-a gândit nici măcar o clipă că William nu va fi viitorul rege și că Harry va fi mereu acolo pentru a-l susține. Ea nu ar fi fost mulțumită de cum stau lucrurile”, a mai spus Brown.

Comentariile făcute de Tina Brown vin la câteva zile după ce Meghan Markle a acordat un lung interviu revistei The Cut din New York, în care a dezvăluit că soțul ei și-a „pierdut” relația cu tatăl său, Prințul Charles. De asemenea, Markle a precizat cât de „fericită” a fost să părăsească Marea Britanie și să înceapă un nou capitol în California alături de familia ei.

Citește și:
Mădălina Ghenea, fotografiată în costum de baie de către fiica ei, Charlotte

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video