Prințesa Charlotte va scrie o pagină importantă în istoria familiei regale britanice odată cu venirea pe lume a celui de-al treilea copil al lui Kate Middleton și Prințul William.
Potrivit unui act regal promulgat în 2013 care reglementează succesiunea la tronul Marii Britanii, Charlotte va fi primul membru de sex feminin al familiei regale care nu își va pierde locul în linia pentru succesiunea tronului chiar dacă cel de-al treilea copil al lui Kate Middleton și Prințul William va fi băiat.
Această lege a fost adoptată atunci când Kate era însărcinată cu Prințul George, se aplică tuturor membrilor familiei regale născuți după 28 octombrie 2011 și dictează că succesiunea la tron se va realiza în totalitate în funcție de venirea pe lume si nu de sexul copiilor.
Anterior acestui act, un moștenitor de sex masculin avea prioritate în fața unuia de sex feminin, chiar dacă se năștea ulterior.
În acest moment, Prințul Charles este primul în linie succesorală după Regina Elisabeta a II-a, fiind urmat de Prințul William, cei doi copii ai săi, și apoi Prințul Harry.
Foto: Arhiva Revistei ELLE