Prințesa Charlene și Prințul Albert de Monaco au sărbătorit 13 ani de căsnicie. Imaginea rară împărtășită de cuplul regal

Prințesa Charlene și Prințul Albert de Monaco s-au căsătorit pe 1 iulie 2011.

Prințesa Charlene și Prințul Albert de Monaco au sărbătorit ieri 13 ani de căsnicie. Cu această ocazie, pe contul oficial de Instagram al Palatului a fost publicată o imagine rară cu Prințesa Charlene și Prințul Albert. Cei doi, care apar pe balconul palatului, sunt însoțiți și de gemenii lor, Prințul Jacques și Prințesa Gabriella.


În fotografia oficială, Charlene poartă un pulover gri deschis, cu un decolteu în V la spate, în timp ce Prințul Albert a optat pentru un costum bleumarin și o cămașă albă.

„La mulți ani pentru Altețele Lor Prințul Albert II și Prințesa Charlene.', se arată în descrierea postării de pe Instagram.

Așa cum era de așteptat, imaginea a adunat mii de aprecieri și sute de comentarii. „Uniunea a doi oameni este prețioasă, luați-vă timp să priviți înapoi la toate momentele dulci petrecute împreună.', a scris un fan pe Instagram. „La mulți ani pentru Prințesa Charlene și Prințul Albert.', a adăugat un alt internaut, în timp ce un fan a precizat că a luat parte la nunta regală: „Am venit special din Corsica, a fost o zi minunată.'


Prințesa Charlene, în vârstă de 46 de ani, și Prințul Albert, în vârstă de 66 de ani, și-au oficializat relația în 2006, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Torino. Cei doi s-au logodit în iunie 2010 și au spus DA un an mai târziu, pe 1 iulie 2011.

Anul trecut, presa internațională a dezvăluit că Prințesa Charlene de Monaco „locuiește în Elveția' și că îl vede pe soțul ei, Prințul Albert, doar „din motive oficiale'. Alteța Regală și-a petrecut vara trecută pe un iaht împreună cu soțul ei și cu gemenii lor Jacques și Gabriella. Cu toate acestea, ea nu s-ar fi întors la palat și ar locui în străinătate, alimentând speculațiile cu privire la starea căsniciei cuplului.

O sursă apropiată cuplului a declarat pentru ziarul francez Voici că fosta înotătoare olimpică și fiul lui Grace Kelly sunt doar un „cuplu ceremonial'. Aceasta a adăugat că Charlene a promis să se întoarcă la Monaco atunci când au loc evenimente oficiale și că acum i se permite să-și vadă mai des copiii.


„Albert și Charlene sunt acum buni parteneri, se ocupă pe rând de copii', a adăugat o sursă pentru ziarul german Bild.

Știrea a venit după ce Prințesa Charlene a petrecut 10 luni departe de soțul ei, după ce s-a întors în Africa de Sud, țara sa natală, pentru ceea ce trebuia să fie o călătorie de o lună. Ea nu a fost prezentă în Monaco din ianuarie 2021 până în martie 2022, invocând o problemă la ureche ce a împiedicat-o să zboare. La întoarcerea ei în principat, Prințul Albert a susținut că era „copleșită' și „indispusă'.


„Probabil că o să spun asta de mai multe ori, dar nu are nimic de-a face cu relația noastră. Vreau să fie foarte clar acest lucru. Acestea nu sunt probleme în cadrul relației noastre; nu cu relația dintre un soț și o soție. Este de o natură diferită. Nu mai dormea bine de câteva zile și nu mai mânca deloc bine. A slăbit foarte mult, ceea ce a făcut-o vulnerabilă la alte potențiale afecțiuni. O răceală sau gripă sau, Doamne ferește, COVID.', a mai spus Prințul Albert.

Citește și:
Prințul Harry, dezvăluiri dureroase despre moartea mamei sale, Prințesa Diana: „Să te convingi că persoana pe care ai pierdut-o…’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people