Printesa Charlene de Monaco a fost prezentă la un eveniment alături de familia ei, fiind și prima apariție publică în ultimele luni, de când s-a întors în Monaco.
Printesa Charlene de Monaco, soțul ei, Prințul Albert, și gemenii lor, Prințul Jacques și Prințesa Gabriella, au fost la E-Prix, un eveniment care marchează începutul sezonului de curse din Monaco. Conform unui ziar local, citat de publicația People, revenirea Prințesei Charlene la activitățile publice a reprezentat „un eveniment așteptat în principat de multe, multe luni.'
Prințesa Charlene de Monaco a fost îmbrăcată într-un costum gri, însă ceea ce a atras atenția a fost coafura ei, acum având o tunsoare pixie într-o nuanță de blond platinat. A fost fotografiată participând la prezentările de trofee după cursa de Formula E.
În urmă cu două săptămâni, Prințesa Charlene a petrecut Paștele la Monaco. Ea a publicat pe contul personal de Instagram și o fotografie alături de familia ei, marcând primul portret de la întoarcerea ei în Monaco.
Prințesa Charlene s-a întors la Monaco la începutul lunii martie, după ce a petrecut patru luni într-o clinică din Elveția, continuându-și tratamentul în principat, dar atunci nu a fost văzută în public și nu își reluase funcțiile oficiale. Înainte, Charlene petrecuse o perioadă de 10 luni în Africa de Sud, țara sa natală, tot din cauze medicale, despre care Prințul Albert a spus că au cauzat „epuizare emoțională și fizică.'
În cadrul centrului de sănătate din Elveția, Prințesa Charlene de Monaco a primit un tratament specializat pentru oboseală extremă. Alegerea unei clinici din afara țării a fost decizia ei personală și susținută de către familie, după cum a afirmat soțul ei, Prințul Albert, la acea vreme pentru People.
În 2021, Prințesa Charlene a stat mai mult în Africa de Sud. Deși presa tabloidă a susținut constant că plecarea ei din Monaco a avut legătură cu infidelitatea Prințului Albert de Monaco, sursele de la palat au pus absența îndelungată pe seama unei infecții grave a sinusurilor în timpul unei călătorii, lucru care a necesitat mai apoi intervenție chirurgicală și nu i-a permis să zboare înapoi acasă.
Citește și:
Casa Regală a Spaniei a dezvăluit ce avere personală are Regele Felipe al IV-lea, iar suma este mai mică decât ne-am fi așteptat
Foto: Arhiva ELLE, Profimedia