Prințesa Charlene de Monaco, greu de recunoscut în prima apariție de la externarea din spital

Deși se află încă în Africa de Sud, se pare că starea de sănătate a Prințesei Charlene s-a ameliorat considerabil în ultima lună.

Prințesa Charlene de Monaco, greu de recunoscut în prima apariție de la externarea din spital

După o lungă perioadă în care s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate, Prințesa Charlene pare că în sfârșit a reușit să depășească momentele critice. Iar cea mai bună dovadă în acest sens este ultima postare pe care aceasta a făcut-o pe contul său de Instagram. În imagine o putem vedea pe Prințesa Charlene cu un zâmbet larg pe buze, semn că starea sa de sănătate s-a ameliorat. „Dumnezeu să ne binecuvânteze”, a scris aceasta în descrierea fotografiei.

Aceasta este prima imagine cu Prințesa Charlene de când a fost externată din spital, în urmă cu o lună.

La finalul lunii mai, la scurt timp după sosirea sa în Africa de Sud, Charlene a început să se cofrunte cu niște complicații ORL, în urma unor proceduri prin care trecuse pentru a se pregăti de niște implanturi dentare. Drept urmare, ea a vizitat mai mulți medici pe parcursul verii și, pe 13 august, a suferit o intervenție chirurgicală de patru ore.

Mai multe zvonuri susțineau că șederea Prințesei în Africa de Sud are legătură cu infidelitatea Prințului Albert de Monaco și că celebrul cuplu regal ar urma să divorțeze. Cu toate acestea, Prințul Albert a infirmat toate aceste comentarii, sustinând că Charlene a fost nevoită să rămână în țara sa natala din cauza complicațiilor de sănătate cu care se confruntă.

„Nu a părăsit Monaco pe fugă!”, a declarat Albert pentru revista People. „Nu a plecat pentru că era supărată pe mine sau pe oricine altcineva. S-a dus în Africa de Sud pentru a reevalua activitatea fundației sale de acolo și pentru a petrece puțin timp cu fratele ei și câțiva prieteni.”

„Ar fi trebuit să fie o ședere de maxim o săptămână, 10 zile și [ea este încă acolo], deoarece a avut această infecție, au apărut toate acele complicații medicale”, a completat Albert.

În plus, Prințul Albert, care și-a vizitat soția împreună cu gemenii cuplului la începutul lunii pentru a vedea „cum stau lucrurile”, susține că starea de sănătate a soției sale s-a îmbunătățit după această ultimă intervenție.

Citește și:
Regina Rania a Iordaniei a dezvăluit imagini inedite cu cele două fiice ale sale

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people