Prin ce experiență neplăcută au trecut Irina și Răzvan Fodor într-o vacanță. Prezentatoarea a dezvăluit ce au pățit

Irina Fodor a vorbit despre o experiență neplăcută pe care au întâmpinat-o ea și soțul ei într-o vacanță.

Irina Fodor a vorbit despre o experiență neplăcută prin care au trecut ea și soțul ei. Întâmplarea a avut loc la începutul relației lor, atunci când au plecat într-o escapadă împreună. 

Irina și Răzvan Fodor au plecat în Vama Veche cu o zi înainte de când era planificată vacanță lor. Prezentatoarea a dezvăluit că au ajuns să doarmă pe plajă până să ajungă la cazarea lor. 

„Nu am avut răbdare, am plecat cu Fodor de acasă cu o zi înainte de a ne caza. Am spus, nu contează, plecăm în seara aceasta, în noaptea aceasta ne distrăm pe acolo și dormim puțin pe plajă până a doua zi la 12 când trebuia să facem check-in-ul. Așa am făcut, am ajuns acolo și am dormit pe un puf din acela, un fotoliu pe plajă”, a declarat Irina Fodor pentru spynews.ro

Irina Fodor a trecut și printr-o experiență neplăcută atunci, pentru că o persoană i-a furat telefonul. 

„Cineva mi-a furat telefonul. Nu dau cu parul, cu piatra, poate că l-am pierdut în nisip. În acel telefon avea niște poze cu mine și Fodor de la început și le-am pierdut. A plecat telefonul… Bine, era prea la îndemână. Eu dormeam în nisip, Fodor lângă mine și telefonul lângă noi. Striga pur și simplu (n.r. face referire la telefon), se simțea abandonat”, a spus Irina Fodor. 

Irina și Răzvan Fodor formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul autohton. Cei doi sunt căsătoriți din 2010 și au împreună o fiică, pe nume Diana.

Irina Fodor a făcut recent o serie de mărturisiri despre familia ei. Prezentatoarea și fiica ei, Diana, în vârstă de 13 ani, au o comunicare deschisă și dezbat împreună tot felul de subiecte. 

„Povestim vrute și nevrute, dar unele sunt doar secretele noastre. Cred că discuțiile despre băieți se încadrează la categoria asta, nu de alta, dar tati se obișnuiește mai greu cu ideea. Bine, deocamdată nici nu e ceva concret, e destul de departe încă treaba asta, dar există tot felul de curiozități și întrebări pe care le disecăm împreună, fără să îi punem inima pe jar lui Fodorică', a declarat Irina Fodor pentru VIVA!

Prezentatoarea TV a mai vorbit despre principiile pe care le aplică ea și soțul ei, Răzvan Fodor, în educația fiicei lor, Diana, ajunsă deja la vârsta adolescenței. 

„Vorba dulce… aduce la ochi dați peste cap de mă mir că nu o ia amețeala. Mi-a și reproșat într-o zi că fac din orice întâmplare motiv de teorie. Așa că o ameninț că îi tai internetul dacă nu își rezolvă sarcinile zilnice. Nu știu dacă sunt în măsură să vorbesc despre o metodă eficientă, căci navigăm și noi cum putem, ca părinți, în așa fel încât să înțeleagă niște reguli, dar să nu se simtă altfel decât liberă în viața și drumul ei.”

Irina Fodor a dezvăluit și care sunt planurile de viitor ale fiicei sale, precizând că Diana nu vrea să urmeze o carieră în lumina reflectoarelor și că e orientată către alte domenii.

„Nu prea vrea să vină în zona noastră de activitate, din ce spune, asta deși e foarte pasionată de muzică, de teatru, cântă la pian, ar avea stofă de artistă, dacă și-ar dori asta. Doar că la fel de mult îi plac științele naturii și are planuri să meargă pe zona de cercetare în viitor. Asta clar merge mână în mână cu o facultate peste hotare, dar mai are timp să se asigure că asta vrea sau altceva. Noi suntem aici, la prindere, gata să o susținem.”

Citește și:
Andreea Ibacka, dezvăluiri picante despre viața de familie. Ce a mărturisit despre Cabral, după 13 ani de căsătorie: „De dimineață și până seara…'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people