La jumătatea lunii iunie, vestea că artistul Marcel Pavel a fost depistat pozitiv cu coronavirus făcea înconjurul internetului. Acesta credea că a răcit pe platourile de filmare ale emisiunii „Te cunosc de undeva', dar a început să manifeste tot mai multe simptome specifice și a fost internat la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș:, unde a început să urmeze tratamentul pentru Covid-19. Medicii l-au diagnosticat pe Marcel Pavel și cu dublă pneumonie.
Ieri, Marcel Pavel a a fost externat. Acesta a postat pe Instagram un mesaj prin care anunța că este ziua fiicei sale Yuvenalia Ioana, care împlinește șapte ani: „Bună dimineața, dragi prieteni! Astăzi, fetița mea YUVENALIA IOANA PAVEL împlinește 7 anișori! Să-i urăm împreună LA MULȚI ANI’! DUMNEZEU SĂ NE OCROTEASCĂ!'
Cântărețul a mai avut o postare pe Facebook din timpul spitalizării, în care a mulțumit personalului medical de Institutul Matei Balș. „Bună dimineața, dragi prieteni! În ultimile zile am trecut prin momente cumplite si de aceea este lesne de înțeles că nu am mai apărut aici pe rețelele de socializare! (..) Acum cu ajutorul bunului Dumnezeu și a întreg personalului Institutului „Matei Balș’, condus impecabil de către dl STREINU CERCEL, am fost salvat, dar mai având încă o perioadă dificilă de trecut și voi reveni la viață cum s-ar spune! Mă plec în fața acestor eroi pentru priceperea, gesturile și eforturile extraordinare ale medicilor, asistentele medicale, infirmierelor a Institutului „Matei Balș.'
Marcel Pavel începuse de curând să filmeze pentru emisiunea „Te cunosc de undeva', unde concura alături de Monica Anghel. Emisiunea a fost amânată după ce mai multe vedete au fost depistate pozitiv cu coronavirus. Printre acestea se numără prezentatorul Andrei Ștefănescu, Ozana Barabancea și fiul lui Ilie Dumitrescu. Toate persoanele care au intrat în contact cu Marcel Pavel vor fi testate pentru Covid-19.
Citește și:
Gigi Hadid dezvăluie cum a reușit să își ascundă sarcina timp de șase luni
Foto: Arhiva Revistei ELLE