După ce a decis să anuleze mai multe apariții TV programate cu mult timp înainte, interviuri pe care trebuia să le acorde, în sfârșit Lily James a acceptat invitația lui Jimmy Fallon de a apărea în emisiunea acestuia.
Actrița britanică în vârstă de 31 de ani a apărut în emisiunea The Tonight Show, însă prezența sa a fost una transmisă prin internet din cauza pandemiei de coronavirus. Lily James a vorbit despre cel mai recent film al său, Rebecca, peliculă care va putea fi vizionată pe Netflix, dar și despre zvonurile privind un al treilea film Mamma Mia! și experiențele sale cu fantome.
„Toată viața mea am avut aceste coșmaruri în care o figură înaltă și întunecată vine spre mine și îmi vorbește. Mă trezesc țipând. Și acest lucru mi-a rămas în minte', a povestit Lily James în interviu, dezvăluind și faptul că ar fi foarte încântată să joace într-un alt film din franciza de succes Mamma Mia!.
Subiectul controversat al imaginilor cu Lily James și Dominic West în ipostaze tandre nu a fost absolut deloc dezbătut, spre dezamăgirea celor care au urmărit interviul, foarte mulți comentând acest aspect.
Potrivit prietenilor apropiați, Lily James este „îngrozită' de apariția fotografiilor cu ea și Dominic West în ipostaze tandre în Roma, ținând cont de faptul că actorul este însurat și are 4 copii.
Potrivit unei surse citate de Us Weekly, apariția imaginilor nu a pus sub semnul întrebării doar căsătoria lui Dominic West cu Catherine FitzGerald, cât și „relația profesională și personală dintre Lily si Dominic'.
Mai mult, plimbarea prin Roma a celor doi are efect și la nivel local. Un consilier local a declarat presei că Lily James și Dominic West au încălcat regulile impuse de pandemia de coronavirus atunci când s-au plimbat amândoi pe același scuter electric, iar acest lucru le poate aduce o amendă de 200 de euro.
„Legea este foarte clară – a călători în tandem pe un e-scuter este interzis. Este o încălcare a regulilor de circulație și a noilor legi COVID. Trebuie să păstrezi distanțarea socială și a călători în tandem pe un scuter nu înseamnă că există distanțare socială. Acum că am luat la cunoștință acest incident, vom investiga. Legea este egală pentru toți', a declarat consilierul Stefano Marin pentru The Sun.
Recent au ieșit la iveală mai multe imagini cu cei doi, fotografii realizate în aeroportul din Roma, înainte ca Lily James și Dominic West să ajungă înapoi în Marea Britanie.
Amândoi purtau măști de protecție, însă paparazzi le-au surprins fiecare mișcare.
Înainte de a se îmbarca în avion, cei doi au umblat la bagajele pe care le aveau cu ei, pentru ca apoi să se îmbrățișeze și să se sărute.
Potrivit declarațiilor făcute de unele persoane aflate în același avion, cei doi au stat pe întreaga durată a zborului îmbrățișați și sărutându-se. „La început am crezut că este fiica lui, deoarece știam că el are în jur de 50 de ani și se vedea că ea era mult mai tânără. La câteva minute după ce a decolat avionul, ei au început să se sărute și să se îmbrățișeze. Arătau ca un cuplu care se întoarce dintr-o escapadă de weekend romantică', a declarat sursa citată de Dailymail.
Actrița Lily James a fost surprinsă în ipostaze tandre cu actorul Dominic West, cei doi fiind fotografiați pe străzile din Roma și la un restaurant local, iar gesturile și săruturile au dus imediat la ipoteza că cei doi au o relație.
Lily James, în vârstă de 31 de ani, purta o rochie neagră cu imprimeu floral, accesorizată cu o geantă Yves Saint Laurent, în timp ce actorul Dominic West, cunoscut pentru rolul din serialul The Affair, a avut o ținută casual compusă din jeans și cămașă.
Înainte de a merge la restaurant pentru a servi cina, cei doi au făcut și o mică plimbare împreună, folosind un scooter electric.
Potrivit Daily Mail, care a publicat imaginile, cei doi au fost însoțiți la restaurant de managerul lor.
Lily James și Dominic West filmează în această perioadă împreună pentru o mini-serie intitulată The Pursuit of Love, bazată pe romanul lui Nancy Mitford. Filmările au însă loc în Marea Britanie așa că escapada celor doi din Italia lansează mari semne de întrebare.
La nici 24 de ore de la apariția imaginilor, actorul Dominic West a pozat pentru reporteri și fotografi alături de soția lui, Catherine FitzGerald, în fața casei lor din Marea Britanie.
Cuplul a lăsat impresia că nimic nu s-ar fi întâmplat, iar cei doi soți s-au și sărutat, asigurându-se că fotografii au ocazia să imortalizeze momentul.
Cei doi au declarat reporterilor că „Mariajul nostru este puternic și suntem cu siguranță împreună'. Pe lângă această declarație, cei doi au și înmânat un bilet, scris de mână și semnat de amandoi pe care este scris același lucru: „Mariajul nostru este puternic și suntem cu siguranță împreună. Vă mulțumim'
Reporterii prezenți la fața locului au ținut însă să precizeze că au observat un lucru la cei doi pe toata durata întâlnirii cu presa: Dominic West nu purta verighetă, iar soția lui și-a ținut mereu mâinile în buzunare.
Dominic West, cunoscut pentru rolul din serialul The Affair (ironic, nu?), este însurat, din 2010 cu Catherine FitzGerald, un designer de amenajări interioare, și împreună au patru copii: Dora, 13 ani, Senan, 12 ani, Francis, 11 ani, și Christabel, 7 ani.
Citește și:
Emilia Clarke a fost surprinsă alături de un actor celebru
Foto: Profimedia