PRIMELE IMAGINI cu Jude Law și al șaselea copil al său

Jude Law se bucură de venirea pe lume a celui de-al șaselea copil al său și a fost surprins de paparazzi plimbând-l pe acesta.


Jude Law a fost fotografiat pentru prima dată alături de cel de-al șaselea copil al său. Actorul a fost surprins la plimbare cu noul născut pe străzile din Hampstead, Londra.


Jude Law a devenit din nou tată la vârsta de 47 de ani – veștile că soția lui, Phillipa Coan, este însărcinată au apărut în primăvara acestui an. Cuplul și-a sărbătorit recent prima aniversare de la nuntă, iar acum cei doi își lărgesc familia devenind părinți.

La jumătatea lunii septembrie a venit și confirmarea faptului că soția lui Jude Law a născut. Cel care a dat vestea este chiar actorul, invitat în emisiunea The Tonight Show a lui Jimmy Fallon. Întrebat ce a mai făcut în ultima vreme acasă, actorul a povestit despre cum și-a ocupat timpul cu grădinăritul, iar apoi a precizat: „Oh, și în plus, am făcut un copil. Cam asta am făcut'.


Povestind despre ce a însemnat să devină tată în timpul carantinei impuse de pandemia de coronavirus, actorul a precizat: „Este chiar minunat. Ne simțim chiar binecuvântați că trăim într-o perioadă în care am putut sta ca o familie și să ne bucurăm unul de compania celuilalt și de fiecare zi care a trecut. A fost un fel de dragoste domestică neobișnuită și puțin forțată'.

Acesta este primul copil al Phillipei Coan, în vreme ce Law are încă cinci copii, din fostele sale relații. Trei dintre ei, Rafferty Law, de 24 de ani, Iris, de 19, și Rudy, de 17, sunt rezultatul căsniciei lui Jude Law cu Sadie Frost. Însă Law mai are un copil în vârstă de zece ani, Sophia, cu fosta sa parteneră, Samantha Burke, și încă o fetiță de cinci ani cu Catherine Harding.


În primăvară întreaga lume a aflat că Jude Law va fi din nou tată după ce acesta a ieșit în oraș împreună cu soția lui, iar fotografii i-au surprins în imagini în care se vede că Phillipa are o burtică vizibilă prin haine.


Într-un interviu acordat publicației The Telegraph, Jude Law declarase: „Sunt norocos să fiu cu cineva cu care mă distrez mai bine decât am făcut-o în toată viața mea. Avem o viață de familie incredibil de stabilă, de sănătoasă, minunată!'

Așa încât se pare că faptul că Jude Law a devenit din nou tată a fost prevestit chiar de el. „Familia îi implică și pe copiii mei care sunt acum tineri adulți… și apoi cei mici sunt așa o bucurie și mă simt așa de bine cu ei. Îmi place la nebunie, așa încât nu văd de ce nu am mai avea un alt copil. Sunt foarte norocos să fiu împreună cu cineva de care sunt îndrăgostit nebunește. Ideea de a avea mai mulți copii mi se pare minunată.'


Cuplul și-a serbat aniversarea de un an a căsniciei pe 1 mai. Cei doi s-au căsătorit într-o ceremonie discretă, alături de cei mai apropiați prieteni și de familie. Jude Law și soția sa au avut o relație de patru ani înainte de căsătorie.

Citește și:
Prima apariție a lui Sophie Turner și a lui Joe Jonas plimbându-și copilul nou născut

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video