Enrique Iglesias și Anna Kournikova au confirmat faptul că familia lor s-a mărit și au încă o fetiță, prin intermediul unor fotografii postate pe conturile lor de Instagram.
În urmă cu câteva zile, într-un interviu acordat unui post de radio din Chile, Julio Iglesias Jr., fratele lui Enrique, a fost întrebat de zvonurile potrivit cărora va deveni, din nou, unchi. „Dar am devenit deja unchi', a fost răspunsul acestuia.
Prezentatorul emisiunii a cerut explicații cu privire la declarații, precizând că nu se referă la gemenii pe care îi au deja Enrique Iglesias și Anna Kournikova. „Copilul s-a născut deja?', a fost întrebarea acestuia, la care Julio Iglesias Jr. a răspuns afirmativ, precizând însă că nu vrea să spună dacă este vorba de o fetiță sau un băiat. „Acesta este un secret', a mai adăugat el. „Fratele meu are acum trei copii. Este foarte fericit', a mai ținut să precizeze Julio Iglesias Jr.
Declarațiile lui Julio Iglesias Jr. s-au dovedit a fi adevărate, căci atât Enrique Iglesias, cât și Anna Kournikova au postat pe conturile lor de Instagram imagini cu fetița nou-născută.
„My Sunshine 01.30.2020', este textul care acompaniază imaginea postată de Enrique Iglesias, dezvăluind astfel și faptul că fetița a venit pe lume la finalul lunii ianuarie.
Același text l-a folosit și Anna Kournikova, ea postând două imagini emoționante. În prima imagine, ea ține în brațe fetița care abia se născuse, evident fiind faptul că fotografia a fost realizată imediat după ce copilul s-a născut.
În a doua imagine apare și Enrique Iglesias, care o sărută afectuos pe frunte, în timp ce Anna Kournikova ține în brațe fetița nou-născută.
Enrique Iglesias și Anna Kournikova au devenit părinți pentru prima dată în decembrie 2017, ei având gemeni, Nicholas Iglesias și Lucy Iglesias. Cei doi s-a cunoscut în 2001 pe platourile de filmare ale clipului „Escape' și de atunci sunt nedespărțiți.
„Este unul dintre cele mai frumoase sentimente din lume', a declarat Iglesias într-un interviu acordat în 2018, referindu-se la faptul că acum este tată. „Acum conduc mai încet. Mă gândesc la lucrurile stupide de câteva ori înainte de a le face. Am devenit mai responsabil'. Cântărețul nu ar fi deloc deranjat dacă gemenii lui ar alege o cariera muzicală atunci când vor fi mai mari. „Sper să fiu un tată cool', a explicat acesta.
Citește și:
Enrique Iglesias dansează alături de fiica sa, Lucy, iar imaginile sunt adorabile
Foto: Arhiva Revistei ELLE