Justin Theroux și Jennifer Aniston au anuntat că divorțează după doi ani și jumătate de căsătorie prin intermediul unei declarații oficiale pe care au trimis-o presei de peste Ocean.
„Într-un efort de a reduce orice alte speculații ulterioare, am decis să anunțăm separarea noastră’, spun cele două vedete în declarația oficială. „Acestă decizie este una luată de comun acord și făcută, cu dragoste, la sfârșitul anului trecut. Suntem doi buni prieteni care au decis să meargă pe drumuri separate ca și cuplu, dar cu dorința de a continua în viitor să ne prețuim prietenia. În mod normal am fi făcut asta în mod privat, dar ținând cont că industria zvonurilor nu ar putea rezista la o astfel de oportunitate pentru a specula și inventa, am vrut să spunem direct care este adevărul. Orice altceva, care va fi făcut public și care nu vine direct de la noi, este o ficțiune narativă. Mai presus de oice, suntem hotărâți să păstrăm acest respect imens și dragostea pe care o avem unul pentru celălalt’.
La scurt timp de la anunțarea despărțirii, au apărut și primele fotografii cu actrița în timp ce se îndrepta spre Sony Studios din Los Angeles, imagini surprinse de paparazzi.
Jennifer Aniston, în vârstă de 49 de ani, și Justin Theroux, de 46 de ani, au început relația în 2011. S-au logodit în august 2012 și s-au căsătorit după trei ani în cadrul unei ceremonii intime care a avut loc în august 2015 în casa lor din Bel Air.
Ultimele imagini cu Aniston și Theroux împreună au fost surprinse pe 1 ianuarie, în timp ce se aflau în vacanță în Cabo San Lucas, Mexic. Mulți dintre fanii actriței au remarcat absența lui Theroux și din imaginile publicate de prietenii actriței care s-au aflat, în urmă cu câteva zile, la petrecerea organizată de Aniston cu ocazia împlinirii a 49 de ani.
De asemenea, Aniston a venit singură și la petrecerea dată de Ellen DeGeneres zilele trecute.
Citește și:
Justin Theroux și Jennifer Aniston divorțează. Ce au declarat oficial
Foto: Arhiva Revistei ELLE, Instagram