Noul sezon Asia Express va duce vedetele pe Drumul Împăraților!
După o îndelungă așteptare, Asia Express, cel mai dur reality show din România pregătește un nou sezon. De data aceasta vedetele vor porni pe Drumul Împăraților, rută ce va începe în Turcia, va continua cu Georgia și Azerbaijan, urmând ca destinațiile următoare să fie dezvăluite ulterior.
Concurenții care pornesc pe Drumul Împăraților vor avea de respectat aceleași reguli ca și până acum: au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la amuleta supremă de 30.000 de Euro, marele premiu de la finalul cursei.
Provocările vor fi cu atât mai mari cu cât întreaga lume a trecut în ultimul an prin situații extraordinare. Aventura și adrenalina își fac însă din nou apariția și, cu bagajele făcute, corturile și sacii de dormit la purtător, cele 9 perechi sunt gata să audă celebrul îndemn: „Cursa începe acum!”
România este prima țară care va porni în aventura Asia Express pe această rută, așa că drumul și misiunile pe care urmează să le facă le sunt total străine concurenților de anul acesta.
Filmările pentru cel de-al patrulea sezon Asia Express – Drumul Împăraților vor începe luna aceasta.
Asia Express sezonul 4 este fără îndoială cea mai așteptată emisiune TV, cu atât mai mult cu cât pandemia de coronavirus a dus la amânarea filmărilor.
Deja mai multe nume de vedete sunt vehiculate a se afla pe lista concurenților, mai ales că pregătirile pentru noul sezon sunt pe ultima sută de metri. Conform click.ro, printre concurenți se află mai multe vedete ale postului Antena 1, dar și vedete care au mai participat la alte reality-show-uri. Numele vehiculate ar fi Andreea Antonescu (care a participat atât la „Ferma vedetelor” de la Pro TV, cât și la „Survivor România” la Kanal D), Connect-R, Shift, Jo și Pepe.
Gina Pistol a devenit pentru prima dată mamă în luna martie a acestui an și din acest motiv, este de la sine înțeles faptul că ea nu va mai prezenta noul sezon al emisiunii. Deși nu a fost anunțat oficial numele persoanei care o va înlocui pe Gina Pistol, există deja câteva persoane despre care se spune că au mari șanse de a deveni prezentatorii Asia Express sezonul 4.
Foto: Instagram